Să trăiești cu frică în fiecare zi, să simți la un moment dat că o să îți pierzi mințile și să faci un atac de panică atunci când ți-e lumea mai dragă nu este deloc ceva ușor de suportat. Am trecut și eu prin asta și mai cunosc alte zeci de persoane care au simțit …
Dragă Miruna, au trecut mai bine de doi ani și jumătate de la primul nostru interviu, și de atunci am tot avut tentative, însă până astăzi nimic nu s-a concretizat. 2019, însă, mi-a adus un set de întrebări pentru tine, așa cum îmi place mie… mai pe suflet. Când ne-am cunoscut erai doar Miru, vocea …
Crăciunul este emoție. Crăciunul este iubire, armonie, fericire și blândețe. Crăciunul este o împletire a celor mai frumoase și pure sentimente, locul în care se întâlnesc și revin la viață cele mai emoționante amintiri. De cele mai multe ori, amintirile din copilărie. Pentru că mă simt oarecum prinsă într-un trecut de poveste, cu amintiri dintr-o …
Sunt genul de persoană care crede în semne, atunci când, bineînețeles, sunt în favoarea mea și mă duc cu un pas mai aproape de îndeplinirea unui vis. În momentul în care m-am intersectat întâmplător, de două ori, cu actorul Vasile Calofir pe stradă, ultima oară pe Bulevardul Regina Elisabeta, despre care îmi place să spun …
Actriță și manager de festival (Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru), Catinca Maria Nistor este o persoană emoționantă, o femeie frumoasă și elegantă, un suflet plin de candoare. Abia după ce am cunoscut-o mi-am dat seama câtă încărcătură și cât farmec se regăsesc în acest nume… Catinca. Un nume remarcabil, puternic și blând în același …
Născut pe 23 septembrie 1985, Bogdan Nicolai este prezentatorul emisiunii „Love is Fun” la AListMagazine.ro, scenarist pentru Vocea României, endorser pentru mai multe brand-uri și MC la evenimente corporate. Asta în prezent, că dacă intri pe site-ul personal și îi citești biografie o să rămâi fără replică. Pentru mulți, la fel și pentru mine, Bogdan …
Întâlnirea cu Cătălina/Lee Heart a fost acea întâlnire care te face să zâmbești de fiecare dată când îți reamintești momentul. Este o persoană care transmite multă, foarte multă energie pozitivă, te molipsește cu veselia ei și la final îți oferă o îmbrățișare puternică de care, spun eu, fiecare om are nevoie ca să se simtă …
Când aud „Cosânzene” mă gândesc la cele mai frumoase și magice „creaturi” din basme și povești, dar atunci când spun eu „Cosânzene„, spun despre două fete frumoase și talentate, realizatoarele celor mai minunate împletituri. Vă jur, părul meu niciodată nu a fost niciodată mai răsfățat și mai frumos, așa cum este când Cosânzeana Amelia își …
Pe Luisa Ene am cunoscut-o în studiourile Famous Production, acolo unde are grijă ca toate lucrurile să iasă bine în ceea ce îi privește pe artiștii precum Randi și Edward Sanda. După o discuție scurtă cu ea am aflat că, în afară de muzică, cărțile sunt prima și marea ei pasiune. Așa a luat naștere …
Betty, ma bucur tare mult ca ai acceptat sa purtam aceasta conversatie. Esti o persoana care, pana la 17 ani, a acumulat o experienta de viata pe care altii nu o dobandesc nici macar la 30 de ani. Ce inseamna pentru tine milioanele de vizualizari de pe Youtube, curiozitatea jurnalistilor si apritiile in presa? Betty: …
Alina Eremia este persoana pe care o întâlnești, iar atunci când trebuie să plecați fiecare pe drumul ei/lui te gândești deja cum să faci în așa fel încât să vă revedeți cât mai curând. Până la următoarea întâlnire cu Alina, care chiar sper să fie curând, vă las să vizionați acest interviu drăguț. Aștept părerea …
Toate culturile si religile te conditioneaza sa ai o imagine negativa despre tine. Nimeni nu este iubit sau apreciat asa cum este. Ti se cere sa-ti demonstrezi valoarea: adu medalii de aur la sport, obtine succes, bani, putere, prestigiu, respectabilitate. Afirma-te! Valoarea ta trebuie confirmata. Asa s-a creat un antagonism profund al omului fata de …

















