Şi inima e un ciot, dar şi ei îi cresc lăstari [Andra Fără Zahăr]

Am stat de vorbă cu Andra Zelinski, autoarea cărții Nemernici Necesari, cunoscută tuturor celor care îi savurează blogul drept – Andra Fără Zahăr.

Am înțeles că nu îți plac dulciurile, am înțeles că bei cafeaua amară și că preferi adevărul dur decât o minciună dulce, dar Andra… e și ea fără zahăr? Ce condimente îi dau aromă și savoare Andrei?

Andra Fără Zahăr este cea care o echilibrează pe Andra cea romantică și visătoare, partea rațională, dacă vrei.  Am fost educată să nu îmi placă dulciurile, bunica era foarte atentă la alimentația mea când eram mică și zahăr strecura prea puțin ori prea rar, astfel că prăjiturile, sucurile și toate aceste plăceri vinovate erau servite în mare parte doar sâmbăta și duminica sau în după-amieze când aveam musafiri. Nu pentru că nu ar fi avut, avea mereu ceva special în colțul secret din bibliotecă, bomboane fondante, caramele, cafea cu arome, țigări și lichioruri –nu o să uit niciodată mirosul din acea vitrină –  ci pentru că spunea că lucrurile bune gustate prea des își pierd din savoare, devin o obișnuință și nu te mai bucuri de ele. Avea această aversiune pentru excese și preferință pentru a savura gusturi, momente, viaţa în sine. Pentru mine era fascinant cu atât mai mult cu cât viaţa ei nu fusese una uşoară şi o priveam adesea cum îşi bea cafeaua amară, în fotoliul ei grena ca de catifea, parcă rememorând cu resemnare si cumpăt. Strecura de fiecare dată o bucăţică de coajă de portocală în ceaşcă, ceea ce a rămas mai tarziu mirosul copilăriei mele. Cafea cu aromă de portocală. Câteodată cu frişcă.

Ce simți atunci când scrii? Ce sentimente te încearcă?

Scrisul este o urmare a încercării sentimentelor. Asta e ordinea. Întâi sentimentele şi apoi scrisul ca formă de eliberare a lor. Adesea sunt emoţii grele. Se mai întâmplă să vină şi din senin, să merg pe stradă şi să simt ca un un cocoloş fără astâmpăr în piept. Atunci pe moment nu ştiu să îl traduc, însă ştiu că acela e semnul că trebuie să scriu. Aşadar se manifestă şi cu simptome fizice (n.r: râde). În momentul în care scriu efectiv, sunt absentă pe cât de implicată- ciudat, ai spune-, este o transă specifică ce mă poartă prin alte realităţi şi lumi, astfel că eu, dacă îmi citesc acum pasaje din cărţi, nu le recunosc ca fiind ale mele. Nu îmi amintesc când le-am scris sau de unde au venit. Sunt emoţii puternice de fiecare data, câteodată prea puternice pentru cât sunt pregătită la momentul acela.

De câte ori ai plâns în timp ce scriai textele pentru blog?

De multe ori. Însă textele la care am plâns cel mai mult au fost cele din cărţi sau cele pe care nu le-a văzut nimeni niciodată. Cel mai greu a fost când a trebuit să mă întorc în trecut, să dezgrop morţi şi să fac asta lângă cel pe care îl iubeam atunci. Să îmi asum că poate nu o să înţeleagă, să mă lupt cu sentimental de vinovăţie. Te simţi ca şi cum ai trăda.

Este scrisul o formă de terapie?

Clar, de acolo a și pornit, din nevoie. Acesta a fost şi aspectul cinic al situaţiei atunci când am primit ulterior felicitări. De multe ori nu era nimic de felicitat în durere. Dar mulţumeşti şi zâmbeşti.

Ce îți spun fetele care te citesc?

Îmi mulţumesc şi îmi aduc cuvinte de apreciere. Cumva vietile noastre par să se fi asemănat. Sau vieţile personajelor din cărţi. Ele se regăsesc şi îşi găsesc răspunsuri la diferite situaţii prin care au trecut şi cu care se luptau. Îmi vorbesc adesea despre vindecare, iar asta este marea mea bucurie.

Scrii mult despre bărbați și relații… ce ai învățat de la bărbații cu care ai avut o relație?

Ar însemna să îţi mai scriu o data cartea aici (n.r: râde). Scriu mult despre ei pentru că am fost înconjurată mult de ei, am crescut cu ei, cei mai buni prieteni ai mei au fost mereu bărbaţi, aşa încât am ajuns să îi cunosc destul de bine. De la cei cu care am avut o relaţie nu aş putea să îţi spun punctual ce am învăţat de la ei, dar m-au modelat ca femeie.

Ai o întrebare pe Instagram: “Imaginează-ți că organizezi o petrecere unde inviți toți bărbații cu care ai fost. Ce crezi că iese?”.. Ce crezi că iese?

Andra Fara Zahăr: Haha, da. Doamne, acum îmi dau seama că sunt aşa diferiţi! Ar ieşi cu supărare şi scântei cel mai sigur (n.r.: râde)

Când cobori în inima ta, ce îți spune?

Îmi spune că şi acolo în inimă sunt anotimpuri şi că e bine să le las să se desfăşoare. Îmi spune, parcă îmbrăţişându-mă cu un aer înţelept, să dau voie lucurilor să curgă şi să se întâmple. Dacă iese bine, scriem despre asta, dacă nu, scriem despre cum am fi vrut să fie.

La ce visezi cel mai mult?

Visez ca oamenii dragi mie să  facă parte cât se poate de mult din viaţa mea, să pot să le fac bătrâneţea lină şi frumoasă. Mai visez să pot pleca câte o lună într-un loc de pe hartă, să locuiesc acolo cu oamenii lor, să văd mult, să cunosc, să simt şi să pot face astea fără teamă că acasă se surpă tot ce am construit.

Îți mai aduci aminte cum arăta o zi de duminică din copilăria ta?

Ah, nu duminica, duminica era cu teme şi chin. Sâmbăta era cea mai frumoasă, cu libertate, cu alergat şi joacă. Cu bunici care încă trăiau şi miros de mâncare preferată în casă.

Tot de la tine de pe Instagram: dacă mâine ai afla că mori, ce mesaj ai vrea să lași în urmă?

Andra Fără Zahăr: Şi inima e un ciot, dar şi ei îi cresc lăstari.

Și… dacă ai afla că urmează să ți se șteargă memoria și ai avea dreptul la o singură memorie, care ar fi aceea?

Mă gândesc de 10 minute şi nu pot alege. Dar nu pentru ca mi le doresc pe toate, ci pentru că nu îmi doresc niciuna în mod special.

Cum te tratezi atunci când ai o stare proastă?

Plâng până îmi trece. Cu băi cu uleiuri (rozmarin, mentă, levănţică). Şi mă plimb prin natură, ori prin pădure, ori pe marginea vreunui lac.

În viață trebuie să te îngrijești de 3 aspecte importante: minte, trup și suflet. Cât timp aloci fiecăruia?

De suflet şi minte mă ocup cel mai mult, inevitabil prin scris si citit. Corpul, săracul, e victimă. Nu îl hrănesc cum trebuie, fumez, nu fac sport, nu îl împachetez cu te miri ce ierburi. Am grijă la kilograme, dar nu mai am energia necesară să mă concentrez şi pe regimuri sănătoase, să număr nucile şi gramele din farfurie. Am noroc că se descurcă singur, până când la un moment dat va deveni o prioritate.

Dacă într-o zi, mergând pe stradă, din mulțime L-ai vedea pe Dumnezeu zâmbindu-ți… ce ai face? Ce I-ai spune?

Aş zâmbi printre lacrimi, aş încredinţa din cap ca şi cum ştie El de ce îmi zâmbeşte şi mi-aş continua drumul cu elan şi o senzaţie de siguranţă în piept.

P.S.: Ai inaugurat librăria online de care spuneai?

Urmează, acum în aprilie-mai.

Andra Fără Zahăr: Îţi mulţumesc pentru întrebări, sunt dintre cele mai bune pe care le-am primit. M-au plimbat prin mine cea de acum şi din trecut. Interesantă excursie. Mulţumesc!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *