„Mintea îți spune ce trebuie să faci. Corpul trebuie să fie pregătit să o urmeze” [Denis Ceaușu]

Am stat de vorbă cu Denis Ceaușu (luptător român de kickboxing) despre ce înseamnă să fii luptător dincolo de ring: despre frică, disciplină, înfrângeri, vulnerabilitate și despre motivul pentru care, chiar și atunci când a vrut să renunțe, a ales să continue.

Denis… Pentru ce lupți, de fapt? Pentru victorie, pentru tine, pentru cei care cred în tine sau pentru ceva ce încă încerci să demonstrezi?

Cred că lupt pentru toate, dar în etape diferite ale vieții mele au însemnat lucruri diferite. La început am luptat pentru mine. Aveam multă energie, lucruri pe care le purtam cu mine și pe care nu știam cum să le exprim, iar sportul mi-a dat o direcție. Apoi am început să lupt pentru victorii, pentru performanță și pentru dorința de a ajunge profesionist.

În timp, însă, a apărut și altceva. Mi-am dorit să demonstrez că locul din care pleci nu trebuie să decidă locul în care ajungi. Că poți să nu primești nimic de-a gata și totuși, prin muncă, disciplină și încăpățânarea de a continua, să îți construiești singur drumul.

Astăzi cred că lupt și pentru omul care am devenit pe parcurs.

Ce se întâmplă în mintea ta în ultimele secunde înainte să intri în ring?

Este un amestec de adrenalină, tensiune și foarte multă concentrare. În ultimele secunde încerc să închid tot ce este în jur și să rămân doar cu momentul. Îmi amintesc de ce sunt acolo, de toate orele de antrenament, de sacrificii și de drumul care m-a adus până în acel punct. Atunci nu mai este loc pentru prea multe gânduri. Rămân doar concentrarea și dorința de a pune în ring tot ceea ce am construit până atunci.

Ți-a fost vreodată cu adevărat frică înainte de o luptă?

Da, dar nu cred că este frica în sensul obișnuit al cuvântului. Nu este genul de teamă care te face să vrei să fugi, ci mai degrabă conștientizarea foarte clară a ceea ce urmează. Știi că în fața ta este un adversar pregătit, că există risc, presiune și că orice greșeală poate conta. Pentru mine, starea asta mă face mai atent, mai prezent și mai concentrat. Am învățat să o respect și să o folosesc. Cred că un luptător nu este omul care nu simte nimic înainte să intre în ring, ci omul care știe să transforme tensiunea momentului în control și acțiune. Iar pentru mine, curajul nu înseamnă să nu îți fie frică. Înseamnă să mergi înainte chiar și atunci când îți este.

Ce te-a învățat ringul despre tine și nu ai fi putut învăța în altă parte?

M-a învățat că limitele pe care le avem despre noi nu sunt întotdeauna reale. Am avut momente în care nu știam exact cât de departe pot ajunge. Ringul m-a obligat să aflu.

M-a învățat disciplină, răbdare și faptul că uneori trebuie să continui mult timp fără să ai nicio garanție că vei reuși. Dar poate cel mai important lucru a fost că mi-a dat voie să visez mai mult decât îndrăzneam la început.

Care este diferența dintre băiatul care intră în ring și omul care iese din el?

Nu cred că ies din ring ca un alt om. Cred că ies de fiecare dată cu încă o parte adăugată la omul care eram înainte.

Fiecare luptă îți arată ceva despre tine. Uneori îți confirmă cât ești de pregătit, alteori îți arată exact unde mai ai de muncit. Victoria îți dă încredere, înfrângerea îți dă lecții, iar presiunea îți arată cine ești atunci când nu mai poți ascunde nimic.

Cât de mult dintr-o luptă se câștigă cu mintea și cât cu corpul?

Pentru mine sunt inseparabile. Poți să ai cea mai bună strategie din lume, dar dacă organismul nu poate executa ceea ce îi cere mintea, strategia rămâne doar o idee. La fel, poți să fii într-o formă fizică extraordinară, dar dacă mintea cedează când apare presiunea, corpul nu te mai poate salva.

Mintea îți spune ce trebuie să faci. Corpul trebuie să fie pregătit să o urmeze. 

Un luptător trebuie să pară puternic tot timpul. Tu unde îți permiți să fii vulnerabil?

Nu cred că un luptător trebuie să fie puternic tot timpul. Cred că trebuie să știe când să fie puternic și să înțeleagă că există și momente în care nu este.

Vulnerabilitatea nu înseamnă slăbiciune și nimeni nu trebuie să joace permanent rolul omului de neclintit. Eu sunt o persoană rezervată. Nu simt nevoia să spun tuturor ce trăiesc sau ce gândesc. Cred că maturitatea înseamnă să știi când trebuie să fii puternic, dar și când poți să fii pur și simplu tu, fără să ai nimic de demonstrat.

Care este lucrul de care ți-e cel mai frică, dincolo de ring?

Cred că, dincolo de ring, cel mai mult m-ar speria să ajung în punctul în care să nu mai cred că pot schimba ceva. Cred că uneori viața te obligă să te vezi fără lucrurile pe care te bazai și atunci afli cât de mult din puterea ta vine, de fapt, din tine. 

Ai avut vreodată un moment în care ai vrut să renunți? Ce te-a făcut să continui?

De multe ori. Dar nu am putut niciodată să o fac, pentru că nu aș fi fost împăcat cu mine. Cred că, pur și simplu, nu sunt creat să pot renunța.

Cum te porți cu tine după ce pierzi?

Nu îmi este ușor să pierd și prima reacție este să fiu dur cu mine. Dar am învățat că există o diferență între a te critica și a învăța ceva dintr-o înfrângere. După ce trece prima emoție, încerc să mă întorc la lucrurile concrete: unde am greșit, ce nu a funcționat, ce pot corecta și ce pot face mai bine data viitoare.

De obicei, mă întorc repede la antrenament, este modul meu de a pune lucrurile din nou în ordine și de a transforma o înfrângere într-un motiv să devin mai bun.

Urmărește-l pe Denis Ceaușu pe Instagram!

FOTO: arhivă personală