Crăciunul este emoție. Crăciunul este iubire, armonie, fericire și blândețe. Crăciunul este o împletire a celor mai frumoase și pure sentimente, locul în care se întâlnesc și revin la viață cele mai emoționante amintiri. De cele mai multe ori, amintirile din copilărie.
Pentru că mă simt oarecum prinsă într-un trecut de poveste, cu amintiri dintr-o copilărie magică, de care mulți copii nu se mai bucură astăzi, am rugat câteva persoane dragi inimii mele să îmi povestească cum arăta dimineața de Crăciun din copilăria lor și ce amintiri păstrează vii din Crăciunurile de altădată.
Poveștile lor sunt cum mă așteptam, poate chiar mai emoționante, pentru că inima mea nu se mai satură să se emoționeze ori de câte ori i le citesc.
Camelia Cavadia [Măștile Fricii, Vina, Purgatoriul Îngerilor]
Crăciunul copilăriei mele e asemenea unei felicitări, cu același decor, în care ne schimbăm doar noi, surorile: mai creștem de la un an la altul. Părinții și bunicii parcă rămân la fel, mesele sunt aproape identice, bucuriile asemenea.
Diminețile mele de Crăciun începeau cu foșnetul bunicii în fața sobei în care îndesa lemne înainte de-a se fi luminiat de ziuă. Începea cu jocul flăcărilor pe pereți, cu mirosul de cald și iarnă împreună. Începea cu agitația pentru pregătirea mesei festive. Se făceau atâtea drumuri pe ușa ce despărțea cele două cămăruțe în care obișnuiam să stăm, încât era nevoie ca un coș cu lemne să fie mereu plin, în așteptare. Apoi urmau drumurile în care se aduceau bucatele. Multe dintre felurile de mâncare erau pregătite cu zile întregi înainte, altele se făceau atunci pe loc.
Așadar, sărbătorile copilăriei mele au mirosul bunicilor și al celor două încăperi micuțe, în care se frigea carnea deasupra jarului din sobă, se puneau cârnații, murăturile și sărmăluțele pe masă. Salata de boeuf era delicatesa care făcea ca aceasta să nu semene cu multe alte mese pe care le întindeam iarna, la bunici. Din vinul roșu, rece, de pe masă, ne dădeau și nouă, surorilor, un păhărel și, fie de la el, fie de la soba duduindă, nu luam în seamă frigul care intra nepoftit de fiecare dată când mamaia intra sau ieșea să mai aducă bunătăți.
Sărbătorile mele sunt amintirea celor câteva păpuși pe care le-am primit de-a lungul anilor de la Moș Gerilă, a celor câtorva hăinuțe mult dorite pe care le-a adus tot el, dar pe care le-aș putea descrie în amănunt chiar și acum, la atâția ani distanță. Și nu pentru că au fost puține, ci pentru că au însemnat atât de mult. Însemnau dulciurile din care am fi putut mânca oricâte, oricând.
Sărbătorile mele miros a ger, a fum și a haine înțepenite de frig, agățate ca niște sperietori în casă, „să se mai usuce”. Au glasul copiilor sosiți la colindat și al cântecelor ce veseleau ulițele înghețate. Au imaginea globușoarelor pe care le păstram de la an la an în cutii de pantofi ca pe-o adevărată zestre și din care mai agăț și acum în brad câteva „supraviețuitoare”, doar pentru a-mi confirma că sunt adevărate.
Sărbătorile mele au glasul chiotelor din timpul jocurilor nesfârșite, care ne lăsau cu obrajii îmbujorați, mâinile și piciorele amorțite și gheață pe la gene. Au urmele lăsate de săniile pe care le trăgeam în susul și josul dealului din fața porții și forma oamenilor de zăpadă pe care-i construiam necontenit. Au imaginea mea și a surorii mele într-un timp de aur, când bunicii trăiau, iar din casele înșirate cochet pe ulicioară ieșeau rotocoale fermecate de fum.
Sărbătorile de acum sunt sub semnul abundenței și cu toate astea, mă surprind deseori căutând printre zecile de aperitive și feluri de mâncare cârnații, caltaboșul și toba bunicului. Avem de toate acum, însă oricât de bune ar fi, tânjesc încă după gusturile de atunci.
Aud de la mama că, la țară, abia de mai strigă câțiva copii la colindat „bună dimineața”, iar covrigii și merele dăruite nu mai înseamnă nimic dacă nu sunt însoțite și de câte un bănuț, oricât de mic ar fi. Iar frigul și zăpada au devenit un fel de inamici publici cărora e mai bine să le vii de hac din casă, de la geamuri, chiar și la țară, unde prea puține voci mai îndrăznesc să tulbure liniștea din sat.
Copiii de azi au alte bucurii și e bine că timpul nu rămâne-n loc. Mesele de Crăciun, sărbătorile, toate sunt, însă, locul în care istoria, prezentul și viitorul se-ntâlnesc pentru a face pod peste vremuri. Iar eu le aștept cu drag!
Ramona Păun [Știrile ProTv, Sport]
Am copilărit într-o zonă splendidă din Munții Vrancei, iar zilele de Crăciun aveau acel farmec magic din cărțile de povești. Erau pline de bucurie, de troiene și ninsori cu fulgi perfecți, de colinde și miros de brad si cozonaci. Am avut o copilărie autentică, cu mers la scaldat și cutreierat pădurile vara, iar iarna cu zile petrecute pe derdeluș. Crăciunul era fericirea supremă! Împodobeam bradul în seara de Ajun, niciodată mai devreme. Dar bradul stătea în curte cu o săptămână înainte de Crăciun, iar eu îi dădeam nerăbdătoare târcoale în fiecare zi. Îl miroseam și îi scuturam zăpada care se așeza pe el, ca să nu i se rupă crenguțele. Și îi făceam și un om de zăpadă lângă, ca să aibă partener în nopțile lungi. Serile de Ajun începeau cu împodobitul bradului, apoi plecam la colindat și mă întorceam târziu în noapte. Moșul nu era așa bogat pe vremea aia, dar eu eram în culmea fericirii și dacă găseam doar portocale și o ciocolată sub brad!
Dintre toate zilele de Crăciun, de una îmi amintesc cu cea mai mare emoție. A fost un Crăciun pe care l-am petrecut doar cu bunica, părinții erau plecați. Și biata de ea n-a reușit să-mi facă rost de brad. A fost primul Ajun în care n-am avut ce să împodobesc. Îmi amintesc că am adormit plângând. Atât de mult a durut-o, încât, peste noapte a încălcat legea. :)) S-a dus în pădurea din apropiere, care avea doar pini, și a tăiat un pin mic, pe care eu l-am găsit împodobit dimineața, când m-am trezit. A fost cel mai frumos pom de Crăciun pe care l-am avut și așa explozie de fericire nu-mi amintesc să fi simțit în toată copilăria mea!
Crăciunul îmi amintește de familie. De ai mei. De momentul în care făceam bradul împreună cu tata și de momentele în care mama gătea tot felul de bunătăți. Crăciunul îmi amintește de momentele în care stăteam la masă și tata cânta colinde la pian. Sunt cele mai frumoase momente ale copilăriei toate aceste amintiri legate de Crăciun. Și mă bucur de fiecare dată când se apropie această perioadă.
Cât despre diminețile de Crăciun… îmi amintesc că abia așteptam dimineața să mănânc repede ceva și să merg cu sania în parc la Grădina Icoanei. Tata era cel pe care cădea rolul ăsta de trăgător de sanie. Îmi aduc aminte de drumul până acolo prin multă zăpadă și de nerăbdarea pe care o aveam să ajung în parc. Știu că puteam să stau ore întregi afară și apoi când ajungeam acasă cădeam lat.
Prima zi de Crăciun era una dintre puținele ocazii când nu mă trezeam în fum de țigară. În fiecare dimineață când nu se ducea la muncă, tata își aprindea Carpați-ul ăla sufocant și fuma în sufragerie, acolo unde dormeam eu. Dar Crăciunul era sărbătoare și pentru el, și pentru mama, care de obicei termina cu treburile abia pe 24 seara, când începea să facă sarmalele. Așa se face că pe 25, dimineața, în loc de țigări, casa mirosea a mâncare bună.
Nu am crezut mereu în Moș Crăciun, așa cum ar fi trebuit, poate și pentru că mi-a dat de înțeles de multe ori că nu prea era atent la ce îmi doream și primeam chestii pe care, de cele mai multe ori, le vedeam prin piața aglomerată de unde se cumpărau și cartofi, carne sau ce mai trebuia pentru masa de sărbători. Dar naiva de atunci gândește cu maturitate acum și îmi dau seama că Moșul ala făcea niște eforturi uriașe ca să găsesc ceva sub brad. Și îi mulțumesc pentru asta, la fel de mult cum îi sunt recunoscătoare și pentru bucuria aia cu care savuram dulciurile pe care le aducea tata de la serviciu, așa se obișnuia cândva. Primeam înainte de Crăciun, doar pentru că eram copil, un pachet doar al meu, plin cu dulciuri pe care, fie nu le găseam prin magazine, fie erau prea scumpe. Imaginează-ți cum era să îți astâmperi entuziasmul de a gusta din plăcerile alea la care preț de câteva zile aveai voie doar să te uiți.
A fost frumos. A fost copilărie. Am fost trei și mereu îmi va fi dor să ne certăm așa cum o făceam în inocența noastră. Acum mă bucur de vin fiert și filme chessy, dar am grijă să îmi pun în fiecare an, sub brad, același coș plin cu dulciuri. Doar că nu vreau să uit cum era cândva. Atunci când știam că e Crăciun – pentru că nu era fum de țigară, ci mirosea a sarmale.
Zina Zen [513, It’s Complicated, Labirint, ParaLELE]
În copilăria mea nu exista Moș Crăciun, ci doar Moș Gerilă. Așa era în tot spațiul sovietic în care s-a nimerit să copilăresc. Dar chiar și așa, prin grija părinților, aveam în fiecare an parte de magia Crăciunului. Evident, așteptam dimineața de Crăciun (Anul Nou) ca pe o minune. Și nu doar pentru cadourile pe care le găseam sub brad, ci pentru acel „totul nou, totul de la capăt”. În casă era cald, curat, eram toți acasă, mirosea a brad, mandarine, vanilie, a bine. Cred că cel mai mult îmi plăcea că eram toți împreună acasă și nimeni nu se grăbea nicăieri. Aveam tot timpul din lume pentru noi. Acum prețuiesc și mai mult amintirea acestei stări, mai ales că nu mai suntem toți.
Îmi amintesc albul de afară. Geamurile pictate de ger. Cred că tot timpul ningea, altfel erau iernile pe atunci. Negraba dimineții. Curățenia din casă. Mirosul Crăciunului – acel amestec inconfundabil pe care încerc să-l reconstitui în fiecare an, acum. Și cel mai important și mai de preț, familia sănătoasă și împreună, care era, de fapt, adevărata magie a sărbătorii. Confecționam noi aranjamentele. Iubeam cutia cu betele și globuri pe care o scoteam cu atenție cu câteva zile înainte de Crăciun ca să amenajam bradul. Tot timpul aveam brad. Era nevoie de atât de puțin ca să fim fericiți și împliniți. Era suficient să fim împreună.
Greta Goran [Gret.ro]
Arată perfecțiunea. Știu că toată lumea zice că perfecțiunea nu există sau că e plictisitoare, dar eu am trăit-o în fiecare dimineață de Crăciun. În satul Socetu, din Teleorman. Acolo mă trezeam în fiecare 25 decembrie când eram mic, știu că fugeam la bradul din “camera de la terasă”, adică prispa casei, unde era nebunie sub brad. Jucării, dulciuri, bani, haine, și mai multe jucării. Cadouri pentru toată casa, nu doar pentru mine și sora mea, copiii. Ai mei, ca toți ai noștri, de altfel, n-aveau bani cine știe ce (spre deloc!), dar Moșul însă era bogat și magic și ne aducea cadouri să ne țină un an întreg. Dar cred că și mai tare mă bucuram de asta, că îi vedeam pe ai mei, și mai ales pe bunici, ce fericiți erau când se uitau la noi (la mine și la sora mea) și părea pentru o secundă că și ei cred în Moș Crăciun și că el există pe bune și toate cadourile alea de sub brad nu au fost făcute cu niciun sacrificiu, nicio suferință, niciun ban pus deoparte. Pur și simplu era o magie sub brad, mirosea a țuică fiartă și începea veselia.
Bunicii mei. Clar. Ei au însemnat Crăciunul pentru mine. Mamaia cu mâinile ei care miroseau a tob și a chimen și a toate condimentele care se puneau în oale în perioada aia. Tataie cu miros de țuică fiartă și ochi calzi, calzi, calzi ca soba din bucătărie. Nu exista niciun loc mai bun în care să mă simt mai frumoasă, mai deșteaptă, mai în siguranță decât în căsuța aia de la țară, cu bunicii mei trebăluind prin casă și prin curte, cu ei valsând în jurul mesei, cu lemnele care făceau trosc-trosc în sobă și cu râsetele alea ale lor, doi bătrânei care m-au învățat că iubirea există, IUBIREA AIA, aia de nu o vezi nici în filmele americane.
Roxana Bodoc [Travel Blogger]
Ce amintiri… Crăciunul la noi începea, de fapt, pe 24 Decembrie dis-de-dimineață. Ne aflăm la țară, undeva pe lângă Craiova, și parcă și acum îi văd pe toți cei din familie adunându-se în jurul porcului. :) Il sacrificăm. Miros de șorici proaspăt și țuică fiartă lângă. Totul se încheia cu nelipsita poză a mea de pe porc. Apoi, în doar o zi, bunica mea scumpă, îmbrăcată în halatul gros verde dădea de zor să pregătească cele mai proaspete bunătăți de Crăciun. Pregătirile se întindeau până târziu în noapte cu miros de cozonaci.
Ziua de Crăciun nu era plină de cadouri sau poze, ci voie bun și savurarea celor mai grozave mâncăruri. Cam așa era…
Port în suflet obrajii îmbujorați ai bunicii mele, veselia bunicului meu și grija pentru a avea tot ce era mai bun pe masă. Aaa și zăpada din povești.
Geanina Ilieș [Antreprenor ErgoSlim Clinique]
Diminețile de Crăciun erau cele mai emoționante. Recunosc că de cele mai multe ori diminețile se transformau în seri, deoarece curiozitatea copilului din mine își făcea simțită prezența cu câteva zile înainte. Așa că serile de 24 decembrie erau așteptate cu nerăbdare, emoție, fericire și curiozitate. Nu eram singura trecută prin aceste emoții. Cei 4 frați mă urmau cu interes și nu de puține ori făcem pariuri sau ne contraziceam în ceea ce privește cadoul Moșului. Singura fată între cei 4 băieți era privilegiată. Primeam întotdeauna prima cadoul.
Asta până la vârsta de 9 ani, acel moment care mi-a marcat existența. Am aflat că Moș Crăciun nu există și că ai mei sunt singurii vinovați de mitul celei mai așteptate dimineți. Nu am fost tristă. M-am bucurat. Știam sigur că de acum “Moșul” îmi va aduce exact ceea ce-mi doresc!
Cât despre Crăciunurile de altădată… nu se diferențiază foarte mult! Ba, mai mult decât atât, scaunele mesei de Crăciun s-au înmulțit. Masa de Crăciun este, fără să exagerez, una dintre cele mai frumoase mese în familie. Frații, soțiile lor, copiii, părinții, bunica și prietenii apropiați îmi aduc cea mai mare bucurie. Suntem o familie numeroasă iar obiceiurile tradiționale și Sărbătorile le punctăm cu tot dragul. Cozonacul îl fac împreună cu mama, iar la capitolul curățenie sunt în linia întâi.
Meg Wi [MegWi Baby Clothing]
Emoția dinaintea descoperirii cadourilor mă copleșea de cele mai multe ori. Împreună cu fratele meu ne trezeam cu noaptea în cap să verificăm dacă a venit “Moșul”. Apoi urma o zi întreagă de chicoteli, timp petrecut în familie, vizite la vecini și rude. Lucruri simple, pe care și acum le consider cele mai frumoase pentru sufletul meu. Crăciunul este de departe evenimentul meu preferat din an. Agitația, alergătura, nu mă stresează, ci mă încarcă. Atâta timp cât o ținem în limite și nu ne pierdem copiii prin supermarket-uri J
Am multe amintiri legate de iarnă, pentru că odată cu venirea iernii, venea și Crăciunul. Țin minte că după venirea zăpezii. Aproape în fiecare seară ieșeam cu tata și fratele meu afară, să construim un om zăpadă. Mama stătea la geam și ne arunca: capace pentru pchi și nasturi, fasole pentru gură, morcovi pentru nas, s.a.m.d. Apoi făceam o bătaie zdravănă cu zăpadă, din care eu ieșeam plângând de fiecare dată când primeam un bulgăre în față J Mai țin minte că după fiecare ieșire la zăpadă îmi înghețau picioarele foarte tare și tata mi le încălzea în căciula lui de blană. Împodobeam bradul numai în Ajun și era momentul nostru preferat. Pe vremea aceea se puneau și bomboane în pom. Aveam un glob în formă de Moș Crăciun care era preferatul meu. În general, viața mea este compusă din lucruri simple. Și atunci, dar și acum. Lucrurile simple mă fac fericită.
Mulțumesc pentru implicarea în acest proiect. M-ai făcut s îmi aduc aminte de lucruri la care nu mă mai gândisem de mult. Crăciun fericit!
OLiX [Băiatu’ de la Radio. Kiss FM]
Îmi amintesc că de Crăciun ne adunam acasă la buncii mei, primeam colindătorii și-i ascultam cum interpretau cele mai frumoase colinde, după care ne adunam cu toții la masă și îl așteptam pe Moșu’ să vină cu cadouri. Era clar că trebuia să spun una – două poezii, că altfel nu primeam cadou.
Îmi aduc aminte, cu drag, că eram cu bunicii mei, care acum nu mai sunt. Îmi aduc aminte că mă simțeam foarte bine să fiu în preajma lor, în special de sărbători.
sursa foto main: unsplash.com
