Cum niciodată nu este prea târziu, pe Vlad Logigan l-am cunoscut personal după mai bine de 8 ani de când am auzit de el. În stânga și în dreapta se vorbește numai de bine de el, așa că tare am fost curioasă să văd dacă pot să mă molipsesc și eu cu un gram de optimism și unul de bucurie, așa cum umblă vorba că ar fi el în persoană. Am înțeles de ce se vorbește frumos despre el, mi-a făcut plăcere să îl ascult, dar, din nu știu ce motive, emoția nu m-a slăbit nicio secundă 🙂
Și pentru că mi-a plăcut, abia aștept să vină toamnă să îl văd pe scenele teatrelor din București.
Spre rușinea mea, eu sunt la început de drum cu ce înseamnă teatrul, abia acum am încep să îi descopăr gustul dulce, să descopăr actorii. Și mă simt ca un copil entuziasmat care descoperă lumea. Ai putea să îmi spui pui puțin din ce o să descopăr? Cum este lumea teatrului? Cum sunt actorii?Eu văd ceva magic acolo.
Păi nu știu, vino și vezi (n.r: râde). Așa și trebuie să pară din afară, că e ceva magic. E bine să lase cortina asta pentru ceilalți. E o lume normală, un job, o meserie, înveți cum să faci, te perfecționezi.
Îmi poți recomanda câteva piese de teatru pe care ar trebuie să le văd și actori pe care ar trebui să îi urmăresc?
Evit să fac recomandări, pentru că eu lucrez foarte mult și, în general, actorii care lucrează foarte mult nu ajung să își vadă colegii sau producțiile de la alte teatre, cum ar fi normal și mi-aș dori. De exemplu, am o listă cu multe spectacole pe care încerc să le văd de un an sau doi de zile și veșnic am spectacole, am repetiții, apare o filmare, am ore la Universitate și nu apuc. Deci nu m-aș arunca să recomand, în schimb recomand să mergeți la teatru și să vă alegeți ce e pe gustul vostru.
În muzică, în televiziune toți artiștii sunt în goană după apreciere online. Sunt în goană după like-uri, după subscriberi, după vizualizări.. Este la fel și în cazul actorilor de teatru?
Sunt unii care da, sunt disperați să își mărească pagina, followerșii. Mie personal mi se pare că nu este ceva ce îți rămâne în mână, iar dacă fac din asta un scop o să pierd mult timp și dacă obțin, să zicem un prag de 50.000, nu o să îmi convină, o să vrea mai mult și, de fapt, uite cum mă țin ocupat cu ceva care nici nu-mi folosește și nici nu-mi face neapărat plăcere. Și nu este palpabil. În schimb, dacă îți faci treaba și o faci mișto, oamenii cărora le place ce faci te vor urma.
Păstrezi o relație cu cei care apreciază, cu fanii?
E greu, nu ai când. Îmi scriu atât de mulți oameni încât nu pot să țin pasul să le citesc pe toate sau să le răspund la toți. Iar la teatru este mai mic fenomenul ăsta cu pozatul după spectacol, cum e în muzică. Dacă piesa merge cum trebuie, oamenii ar trebui să fie suficient de motivați încât să rămână cu vibe-ul, cu mesajul, nu neapărat un altfel de contact, cum ar fi o poză.
Care este cea mai mare satisfacție a actorului… a ta ca actor?
Să joc.
Într-un interviu pentru Adevărul.ro ai spus că “întâlnirile cu mai mulți profesori, oameni, actori, te completează mai bine dacă știi să furi ce ai tu nevoie în momentul ăla și poți să-l faci ai tău.”. Și te întreb: ce te-au învățat oamenii (din punct de vedere personal) și ce te-au învățat actorii (din punct de vedere profesional)?
E greu răspunsul, pentru că nu pot să îți răspund cu liniuțe ce m-a învățat fiecare. Dar cred că te gândești și tu… iei ce ai nevoie. Ai o căutare, dacă nu ai o căutare în orice moment al vieții tale, de o factură sau de altă factură, ești degeaba pe aici, părerea mea. Pierzi timpul sau mai bine te culci. Și atunci, dacă ai o căutare, vei găsi tot timpul chestii de luat de la unul, de la altul, dintr-un context, dintr-o întâlnire cu cineva mai experimentat sau, din contră, cu cineva mai tânăr și mai fresh. La noi meseria se fură mult, mai mult decât se explică. Am furat și eu câte ceva de la toți cei cu care am lucrat.
Ce îți oferă teatrul și nu îți oferă filmul? Și invers.
Teatru îți oferă viul. Viul ăsta… când începe spectacolul, tu o să râzi când vreau eu și o să plângi când vreau eu. Iar viul ăsta este un dialog nespus între public și ce facem noi pe scenă, undeva la mijloc se întâmplă o comunicare nevorbită, iar chestia asta nu poate fi înlocuită cu nimic. La film, camera de filmat nu înregistrează emoții, înregistrează ce vede, poți minți, poți păcăli, poți să simți tu pe dinăuntru orice ai simți, ea înregistrează ce vede. La teatru, fiindcă oamenii sunt acolo și respiră la doi metri de tine, emoția o simți, ea se transmite. D-aia teatrul este de neînlocuit, după părerea mea, pentru mine, cel puțin. Filmul îți oferă șansa de a juca în 20 de orașe fără să fi acolo, să fii în vacanță.
De asemenea, într-un interviu pentru Formula As spuneai că Bucureștiul te-a schimbat. Ce simți că s-a schimbat? Ce nu îți place la București?
Graba. Graba asta scade puțin empatia oamenilor. Eu sunt din Iași și când am venit în București (prin 2002) să mă fac student, nu concepeam că dacă alerg 5 metri după autobuz, autobuzul ăla să nu oprească, să îmi deschidă o ușă, fără ca cineva să mă înjure în autobuz. Aici nu se întâmplă asta, îți închide ușa în nas și pleacă. Graba asta nu o înțeleg… încă. M-am obișnuit cu ea, nu mai sunt ca la început, dar încă nu înțeleg la ce bun. Probabil că au motivele lor toți. Acum sunt și eu mai grăbit, pentru că nu ai cum altfel, te adaptezi.
Bucureștenii sunt puțini mai răi, și mai reci, și mai egoiști, dar puțin, nu este o doză atât de deranjantă. Și probabil că iei din asta, poate nu în primul an, poate nu în al cincelea, dar când ești de 15-16 ani, probabil că te acordezi și tu cu muzica din jur, undeva la mijloc vă întâlniți.
“Sunt optimist. Nu concep altfel. Și nu e un optimism tâmp, e o alegere. Aleg să trăiesc viața așa. Sau poate chiar sunt un optimist nativ. Nu știu, dar e oricum mai frumoasă viață privită zâmbind.”. Noi românii avem mare nevoie de oameni ca tine. Aș vrea să știu cum privește un optimist ca tine depresia și ce face în cazul în care un apropiat se luptă cu această boală. Și te întreb asta pentru că depresia ne fură mulți artiști pe care îi admiram. Ca să nu vorbesc de persoane dragi…
Nu o privesc nicicum. Eu nu prea înțeleg depresia, pentru că nu am depresii. Văd că mai au oamenii momente, prefer să privesc asta ca niște momente decât ca pe o boală. Să zicem că omul are un moment de oboseală sau de slăbiciune și zice repede “depresie”, păi să-i aduci puțin aminte, să îl faci să vadă unde s-a pierdut, că el atunci vede puțin mai negru, ca și cum își pune niște ochelari de soare – îl ajuți puțin să îi ridice de pe ochi. Mingea oricum este mai mult la cel deprimat decât la cel care încearcă să îl ajute.
Ce te face să zâmbești atunci când întâlnești un om?
Zicea cineva că “zâmbetul este cea mai scurtă distanță dintre doi oameni.”, că poți să n-ai niciun motiv, spre exemplu vedem pe cineva care a căzut și am râs de aceeași chestie, mai scurt de atât nu se poate. Nu ne cunoaștem și nici nu avem nevoie să vorbim despre asta, dacă simțim că am râs amândoi despre asta.
Care sunt lucrurile simple, mărunte, care îți aduc bucurie?
Sunt la tot pasul, trebuie doar să vrei. Uite, limonada asta, că nu am pus suficient de multă miere sau “hei, de când nu am mai băut o limonadă cu foarte puțină miere.” (n.r.: râde).
Colecționezi ceva?
Povești. Îmi și folosește în meserie. Sunt un scanner când merg prin oraș. De fapt, fac povești, nu neapărat adevărate, dar îmi place să le completez: “omul ăsta merge puțin așa, dar de ce merge așa? A dormit cumva, s-a certat cu soția…” îmi fac eu niște povești.
Întrebat dacă este un om fericit, Cuzin Toma a răspuns: “Am momente de fericire, dar sunt un om bucuros. Mi-e greu să fiu fericit când știu ce se întmaplă în jurul meu, mi-e greu să fiu fericit când ies din satul ăsta și văd oameni văi mama lor. Mi-e foarte greu să fiu fericit, poate că așa sunt construit, dar să trăiesc cu bucurie pot. Pot să mă bucur de ce fac și mai ales de ce fac alții în jurul meu. Asta m-a hrănit și mă hrănește dincolo de orice, dar îți duci luptele mai departe, că n-ai ce face.” Tu ești un om fericit sau bucuros?
Foarte grea întrebarea. Trebuie să începem să definim fericirea, unde se termină definiția bucuriei și unde începe fericirea. Zicea cineva că noi suntem adesea nefericiți pentru că ne comparăm cu alții și pe alții îi credem adesea mai fericiți decât sunt. Ne păcălim puțin singuri, apropo de așteptări, de cât de fericiți trebuie să fim în raport cu alții. Uite, și asta este o fericire, e un loc drăguț… orice poate să fie fericire. E la tine mingea asta, e la fiecare.
Sunt un om bucuros, da, și fericit…
Știi că trăim într-o lume în care mai toți ne dorim să fim apreciați și iubiți de toți cei din jur. Și uneori facem sacrificii ca să fim pe placul lor. Tu te-ai străduit vreodată să câștigi simpatia cuiva?
Da, al spectatorilor. Caut întotdeauna să fiu pe placul spectatorilor prin ce joc, prin ce personaj construiesc, cum îl construiesc.
Ai refuzat până acum să joci într-o piesă?
Multe, da. Nu fac chestii doar așa, ca să mai fac un spectacol. Spre exemplu, dacă ceva din text îmi transmite că aș putea zice ceva lumii cu asta, cu rolul, cu piesa, dacă e o întâlnire, cum ziceam, cu actori mișto, cu un regizor mișto, atunci da, asta mă interesează.
La ce visezi cel mai mult?
Să joc, cred. Să joc cât mai mult, cât mai multe, dacă se poate din ce joc să nu fie chiar orice, doar ca să mai am un spectacol, ci să fie în urma unei întâlniri cu un regizor cu care pot avea un dialog fain, niște colegi, niște actori cu care pot avea un dialog fain, o partitură mișto.
În ce piese te putem vedea din toamnă?
“Crimă și pedeapsă” la Teatrul Buleandra, la Teatrul Metropolis în câteva spectacole, la Teatru Mic într-un spectacol, la Teatrul Evreiesc. Și sper să se lanseze “Moromeții” anul ăsta, sunt și eu super curios ce s-a întâmplat acolo.
În viață trebuie să ne îngrijim de trei aspecte importante: minte, trup și suflet. Cât timp aloci fiecăruia?
Nu mă gândesc la asta, pur și simplă mă gândesc că este ok și gata. Trăiesc, asta fac.
Dacă într-o zi, mergând pe stradă, din mulțime L-ai vedea pe Dumnezeu zâmbindu-ți, ce ai face? Ce I-ai spune?
I-aș zâmbi înapoi. Asta e musai… îți zâmbește Dumnezeu. Primul lucru, după asta poate batem palma sau, habar n-am, ne jucăm un joc… și apoi L-aș întreba care este scuza pe care o are de ne lasă să ne omorâm atâta, pentru ce?
Sursa Foto: Facebook
