NUME: Alexandra-Miruna Mănescu
DATA NAȘTERII: 14 Martie 1989
LOCUL NAȘTERII: Petroșani, Hunedoara
OCUPAȚIE: artist interpret vocal, songwriter
[Cuz if I have a dollar/For every time it hurt] Runa.. când a fost ultima dată când ai simțit durere?
Oh, simt durere zilnic. Mereu e ceva care mă zdruncină. Poate fi o rază de lumină de la ora 15:00, care bate într-un anume fel și-mi aduce aminte de un eveniment dureros de la 10 ani, de exemplu. Simt mult. Și apoi încerc să mă anesteziez împotriva durerii și o perioadă nu mai simt nimic. Pentru ca mai apoi să vină totul peste mine ca o avalanșă.
Ce îți vindecă cu adevărat durerea?
Sunt unele dureri care nu se vindecă niciodată întru totul. Și exact conștientizarea și acceptarea acestui fapt poate reprezenta o formă de vindecare parțială. Care poate fi de ajuns. Trăim într-o epocă a plăcerilor rapide, deci implicit a negării durerii. Fugim de ea și ne afundăm în orice altceva, doar ca să nu o privim în ochi. Dar să faci din durerea ta un partener și un prieten de discuție este pentru mine de departe cel mai sigur mod de a-ți vindeca suferințele.
Sunt oameni care se vindecă citind cărți, privind filme sau, bineînțeles, prin muzică. Îmi poți oferi câteva titluri de cărți sau filme care au avut impact asupra ta?
Toate cărțile pe care le-am citit au avut un impact asupra mea. Dar una din cărțile mele preferate este Magicianul (John Fowles). Uite, asta e unul din fragmentele care mi-a rămas în inimă, mai ales în societatea noastră, unde totul e pe repede-nainte – “Stăteam pe iarba și ne sărutam. Probabil că zâmbești. Să stăm pe iarba și să ne sărutam, atât. Voi, tinerii de astăzi, vă jucați cu trupurile cât vreți, vi le dați, vi le oferiți cât vreți. Noi atunci nu aveam voie. Dar voi, ține minte, ați plătit prețul vostru: ați pierdut o lume bogată în mister și emoții subtile. Nu numai specii de animale dispar, dar și specii de simțăminte.”.
Mi-ar plăcea să îmi descrii, te rog, relația ta cu muzica. Dacă ați merge la “terapie de cuplu”, ce v-ați spune una celeilalte?
N-am avea nevoie să mergem la terapia de cuplu, pentru că nu avem nicio problemă! Sper ca și ea să considere la fel despre mine. Nu-i pot fi decât recunoscătoare pentru că-mi cântă în urechi, fie că sunt cu lacrimi pe obraji, cu zâmbet pe buze, îngenuncheată de durere, furioasă, obsesivă, nevrotică sau depresivă, ea nu mă judecă, mă acceptă, îmi cântă și mă face să intru în transă. Și da, orice ar fi, tot muzica melancolică mi se pare cea mai frumoasă și mai profundă. Tristețea, în general, îmi pare mai bogată, mai nobilă, mai creativă și mai capabilă să-mi atingă sufletul.
Nu sunt adepta regretelor, prefer să regret că am făcut decât că nu am făcut. Dar tot mă supăr adesea că nu fac mai mult.. Tu pentru ce te-ai mustra?
Chiar acum câteva zile îi spuneam exact aceste lucruri unei prietene. M-aș mustra pentru că analizez prea mult și acționez prea puțin. Câteodată, îți spun sincer, aș vrea să mai fac lucruri și fară să le gândesc atâta.
Se zice că dacă nu ai succes pe rețelele de socializare, nu exiști… tu cum privești goana asta după succes în online?
O privesc ca pe un spectacol tragi-comic, unde Homo Sapiens devine Homo Solitaris, ca să-l parafrazez din nou pe Fowles. O goană în care te pierzi pe tine, îți pierzi identitatea proprie pentru că ți-ai însușit excesiv identitatea colectivă.
Locuiești în Elveția (cine nu își dorește asta?!). Cum este acolo? Cum ești tu acolo?
Elveția este un paradis, asta e clar pentru toată lumea. Să locuiesc în Elveția și să revin ocazional în România este asemenea tulburării bipolare, cu mențiunea că faza de depresie din tulburarea bipolară este înlocuită de una de liniște și predictibilitate, iar cea de mânie se întâmplă, ai ghicit, în România. Unde totul este posibil. În spațiul alpin sunt alt om, într-adevăr. În primul rând, sunt un imigrant, deci din start statutul meu e altul. Dar e fain că pot să învăț lucruri noi despre mine în contextul ăsta. Cel mai mult îmi plac natura și ciocolata, fară dar și poate, oricât de superficial ar suna; oamenii sunt mișto și ei, foarte politicoși, în niciun caz reactivi cum suntem noi, dar într-atât de respectuoși încât e greu să spargi gheața cu ei pe bune; de aceea natura rămâne unicul spațiu care-mi oferă absolut tot ceea ce oamenii nu pot.
Ce îți oferă Elveția și nu ți-a oferit România?
Îmi oferă mai multă libertate de exprimare artistică și îmi ridica de pe umeri presiunea de a arăta într-un anumit fel. În Elveția contează mai mult actul artistic în sine și calitatea sa, decât artificiile care iau ochii de la performanța artistică și au prostul obicei de a păcăli. Nu spun că imaginea nu e importantă, dar prea ne-am dus în extrema cealaltă, unde imaginea a devenit cea mai importantă.
Ce ți-a oferit România și nu îți oferă Elveția?
Sentimentul de acasă.
Dacă de mâine s-ar schimba totul (a fost pandemia, care a pus lumea pe pauză, a izbucnit războiul..), cum ai alege să îți trăiești viața? Fără posibilitatea de a mai face muzică.
M-aș retrage undeva în munți, mi-aș face o mică fermă și aș încerca să trăiesc cât de sustenabil și organic posibil. M-aș înconjura de animale, lucruri frumoase și simple, natură, cărți și multă iubire.
Ce găsești frumos la viață? La oameni..?
Faptul că nimic nu e pentru totdeauna. Da, o să zici că e absurd, dar asta e cea mai faină parte a vieții. Că noi, oamenii, suntem într-o continuă schimbare, devenim mereu și mereu, nu avem un punct sau o vârstă la care zicem “gata, am învățat tot ce era de învățat, știu tot, stop. Sunt complet.” Nu! Nu suntem niciodată compleți și asta e minunat! Pentru că apare mereu ceva sau găsim ceva care ne face să ne privim pe noi înșine altfel și să ne înțelegem diferit. Iar faptul că nimic nu e pentru totdeauna înseamnă implicit că și zilele și stările noastre mai negre au un termen de expirare.
La ce visai cel mai des când erai o copilă? Dar mai târziu, când ai devenit adolescentă?
Copilă fiind, am visat să devin ca mami. Nu pot să spun că asta s-a întâmplat în totalitate, pentru că mami e un om mult prea bun pentru această lume ca să pot să mă apropii de ea. Nu cred că e posibil. Iar mai târziu visam să fiu o tânără independentă și auto-suficientă. Nici asta nu s-a întâmplat, pentru că dacă ajungi să iubești și să fii iubit, devii dependent și vulnerabil. Și e de-a dreptul superb și înspăimântător în același timp.
La ce visezi acum?
Acum visez la ferma de mai sus. La o viață asumată și trăită așa cum îmi doresc cu adevărat.
Dacă am avea ocazia sa retrăim o zi din viață, ce zi ai alege?
Cu siguranță ar fi o zi în care încă eram acasă, cu ai mei. Când eram copilul alintat și cuminte, studios și visător. O zi acasă. O zi fericită acasă. Undeva pe la 10 ani. Împreună cu ai mei și cu motanul meu.
Ce mirosuri păstrezi vii din aromele copilăriei?
Mirosul mamei, mirosul de lemne arzând în sobă și mirosul de brad.
Dacă într-o zi, mergând pe stradă, în mulțime l-ai vedea pe Dumnezeu zâmbindu-ți, ce ai face? Ce I-ai spune?
I-aș spune că ar fi frumos să le mulțumească și el oamenilor care l-au inventat și cărora le datorează existența. E, totuși, o relație bilaterală.
