SCURTĂ DESCRIERE
NUME: Mădălina Craiu
DATA NAȘTERII: 26 noiembrie 1990
LOCUL NAȘTERII: Hunedoara
OCUPAȚIE: actriță [RUXX, Luca, Umbre, Mo, The Debt – Datoria, Doing Money, Fructul oprit, A quiet place, Dublu, Poarta Albă, Tyrant, Și băieții câteodată, Blu, Rebelion, Ce ai?]
– CARIERĂ –
2020 a fost pentru tine un an.. bun?! Îndrăznesc să spun asta având în vedere că atunci s-a filmat serialul Ruxx, pe care noi îl vom putem urmări pe HBO Max, din 8 Martie. Cui îi este dedicat serialul și ce ne învață?
A fost un an ciudat și plin și din care am învățat multe, cred. RUXX a fost filmat începând cu septembrie. Deci da, din punct de vedere profesional am fost nesperat de norocoasă în plină pandemie și carantină. Cred că e un proiect dedicat oricui, e un mic omagiu adus Bucureștiului cu tot ce e el pentru noi. Și are personaje feminine dezvoltate puternic.
Apropo.. tu cum sărbătorești 8 Martie?
Începutul lui martie e o tradiție care ține de 16 ani la mine, e una dintre puținele constante de durata asta din viața mea. În fiecare an merg la târgul de mărțișor de la MTR cu o prietenă artist ceramist și o ajut să vândă la tarabă. E greu să explic ce înseamnă pentru noi asta. Are multă relevanță emoțională, asta pot să spun. Anul ăsta nu vom apuca să vindem, dar o să ne luam o zi să îl vizităm împreună.
Ți-a venit vreo idee, în toată perioada asta de pandemie, de afacere? Te-ai văzut făcând altceva? Poate.. brodat? :)
Hah, m-ai prins acum doi ani cu această idee, nu s-a materializat, a fost una dintre nenumăratele idei pe care le-am avut în timpul pandemiei. Te învață nevoia, sau cel puțin te pune pe gânduri. Voiam să mă angajez la un anticariat, dar am prins filmările de la Ruxx și n-a mai fost nevoie. Anul trecut mă gândeam să fac un resort de glamping. Da. Toți ne-am gândit și la alte perspective. Multe alte perspective.
Ești o persoană discretă; postezi rar pe rețelele de socializare. Însă ce faci atunci când asta se cere – să fii mare pe Instagram?! Cum te vezi în realitatea asta?
Am avut o perioadă în care postam mai mult, tocmai pentru că jucam mult în independent și se cerea un alt fel de prezență. Dacă va mai fi nevoie, voi găsi o soluție să fac asta, dar descopăr despre mine că starea mea de “bază” e să nu împărtășesc prea mult din viață mea. Sunt foarte privată în ultima vreme și m-am și schimbat substanțial ca termperament. Asta nu înseamnă că nu voi reveni în online, dar toți avem nevoie de o persona când facem asta și cea pe care o aveam înainte nu mai simt că mi se potrivește. Se va naște în timp alta mai aproape de mine cum sunt acum :)
Ți-a fost vreo clipă pusă la încercare iubirea de sine având în vedere că societatea începe să ceară tot mai mult un anumit tipar de frumusețe?
Nu, recunosc că nu am și nu am avut problema asta în spațiul public niciodată. Eu cu mine aveam probleme, dar nu generate de standarde sociale. Când eram mică eram ușor hipioată și nu m-a tentat să intru în norme niciodată. Dar aveam eu cu mine o problemă, că voiam să am picioarele mai lungi și pielea mai fermă. Din nou, după standarde proprii, mi se părea mie că eram disproporționată. Că nu mi-a fost niciodată criticat aspectul fizic.
Putem să ne facem și singuri rău, fară presiunea societății. Dar îmi mai dau seama că vorbesc de pe o poziție privilegiată. Mie mi-a fost dat să mă dezvolt apropiat standardelor de astăzi și să nu primesc genul ăsta de critici. E un noroc chior care, în niciun caz, nu e meritul meu.
Cred că întotdeauna au existat diverse reguli sociale care se cereau îndeplinite ca să fim acceptați. Aspectul fizic nu ar trebui să fie printre aceste reguli. Aici a dat rateu umanitatea. Unde a confundat standarde estetice cu o condiție de acceptare. E una să admiri și să sărbătorești ceva frumos și alta e să nu mai accepți nimic altceva decât ce ți se pare ție frumos. Cred că aici ne-am dereglat, când am început să avem pretenții asupra a ceva ce nu stă în controlul nostru și să facem din asta un criteriu de acceptare. Și de pe această poziție, să nu accepți pe cineva pentru că nu are norocul de a se dezvolta în stadarde iluzorii și schimbătoare, care oricum nu vor mai fi valabile peste 20 de ani, sau să ridici în slăvi pe cineva care are norocul ăsta total aleatoriu, înseamnă deja că nu mai înțelegi nimic din viață și din valori. Datele naturale nu cred că ar trebui să fie luate drept calități și nici nu pot fi supuse unei judecăți valorice umane. Calitățile sunt dobândite, muncite și demne de respect, datele naturale sunt primite și atât.
Nu ai cum să emiți judecăți asupra unor lucruri involuntare. Ar însemna să criticăm o floare pentru că e roșie și nu galbenă sau să lăudăm un măr pentru că e mai dulce decât altul, dar real să ne luam în serios cu asta. Să certam floarea aia și să o biciuim pentru ceva ce nu a ales și să îi spunem mărului ce treabă bună a făcut că a primit altfel de seva de la o ramură decât altul, bravo lui pentru ceva ce nu a făcut intenționat. Atât de stupid am ajuns să ne raportăm ca umanitate. Atât de neclar a început să ne fie ce înseamnă valoarea.
Te-ai fotografiat anul trecut la piscina Lido. “Piscina Lido e din anul 1930, a fost una dintre atracțiile Bucureștiului interbelic, avea valuri, concerte de jazz și concursuri de sărituri”. Cum ar fi fost Mădălina Craiu în anul 1930, plimbându-se prin Bucureștiul interbelic?
Ar fi fericită în prima fază, anii ‘30 și ‘40 sunt decadele mele preferate, dar mi s-ar opri fericirea la nivel estetic. Mor după îmbrăcămintea, obiectele și arhitectura din perioada aia, dar nu mă omor după direcția politică și efervescentă fanatismului de atunci. Din păcate, încep să văd multe paralele cu vremurile noastre, seamănă îngrijorător de tare manifestările umane de atunci și acum.
Ce îți place cel mai mult la viața pe care o trăiești?
Oai, multe lucruri acum. Prietenii, oamenii pe care am reușit să-i păstrez în jurul meu îmi plac foarte mult și tot ce facem împreună. Îmi plac caii de mor, m-am apucat de curând de echitație și sunt fericită ca un copil. Și îmi mai plac lucrurile mărunte ca o bomba de baie care miroase de te amețește și o lumânare bună în casa, parfumuri, mirosul de palo santo ars mă termină, o haină care pică impecabil sau o mâncare gătită bine. Îmi place când se uită cățelul meu în ochii mei, a început de curând să facă asta.
Îmi place că pot să călătoresc și să cunosc culturi diferite. Îmi plac oamenii talentați în orice domeniu, îmi place să mă uit la ei cum muncesc sau vorbind despre asta. Îmi place terapia și că suntem într-o epocă în care putem beneficia de asta. Îmi place că uit de mine câteodată când muncesc și îmi place concentrarea. Îmi plac zilele de filmare grele. Și echipele bune în zilele grele.
Ai fost vreodată timidă în fața camerei de filmat?
Când dau interviuri sunt tot timpul timidă. La filmări, niciodată. Te poți vulnerabiliza profund când ai o mască, e o formă de protecție, de fapt. Și e muncă, e foarte diferit.
Care a fost scena pe care a trebuit să o filmezi și ți-a oferit cele mai multe emoții?
Nu e una singură, de obicei sunt scenele sau secvențele scurte, unde marja de eroare e imensă, că poți rata un singur cuvânt și s-a dus toată scena. La cele mai scurte am tot timpul emoții.
Atunci când ești pe scena de teatru, ce gânduri îți trec prin minte?
Când sunt concentrată, îmi trec prin minte gânduri care au legătură cu situația în care e personajul, e foarte greu să explic. Când nu sunt, mă apucă curiozități, mă uit la public, la colegi, mă fură vreun fir de praf care se plimbă aiurea prin scenă, tot felul de tâmpenii.
Să ne imaginăm că ai libertatea să pui în scenă o piesă de teatru și să alegi actorii care joacă. Cum se numește piesa și care sunt actorii (de la Hollywood) alături de care vrei să joci?
E prea departe de mine gândul ăsta, deocamdată încă nu am apucat să joc cu toți oamenii cu care îmi doresc dintre actorii români. Am gânduri în sensul ăsta, mai am de furat de pe aici de la niște oameni.
Crezi în tine? Sută la sută.
Cred în abilitatea mea de a mă îmbunătăți. Cred că dacă fac greșeli, voi învăța să le rectific și cred că dacă am intenții clare și bine intenționate, mă vor duce unde am nevoie. Cred că învăț din orice și asta e o formă de a crede în tine. Dacă e sută la sută, asta nu știu, nu îmi dau seama dacă e sănătos să crezi sută la sută, e posibil să fie o rețetă pentru dezamăgire, că oameni suntem și greșim la tot pasul.
– COPILĂRIE –
“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”. Așa își descria Ion Creangă copilăria. Cum a fost copilăria ta?
E foarte frumos că ai ales Creangă, mi-a plăcut tare și când eram mică stăteam cu lunile la țară. Amintirile frumoase pe care le am, în mod ciudat, se leagă de statul la țară. Sunt foarte atașată de perioada aia. Și era chiar un sat mic în care ne știam toți și toată lumea avea vaci și așteptam în fiecare seara să vină de la holdă, eram tot timpul în podul șurei, care era plin de fân, să caut ouăle găinilor, aveam o prietenă la care mergeam, că bunica ei făcea plăcinte cu cartofi la cuptorul de lut și mâncam ca spartele și stăteam mult în iarbă, ne jucam cu animale, ne urcam peste tot. Până în adolescență m-am urcat în toți copacii, aveam o țacă cu asta. Deci da, copilăria trăită la țară e pentru mine cea mai frumoasă amintire. Și cum era timpul acolo, aveam tot timpul timp, veșnicia chiar s-a născut la sat. Și lenea. Stăteam la soare, umblam, ne jucam și parcă nu se mai termina ziua. Și prima dragoste tot acolo am trăit-o, primăvara când erau înfloriți copacii. Am noroc de amintiri incredibil de frumoase.
Care au fost desenele tale preferate?
Scooby-Doo.
Ce mirosuri păstrezi vii din aromele copilăriei?
Mirosul de orez cu lapte și vanilie făcut de mama. Mirosul de castraveți proaspăt tăiați din grădină, dimineața la omletă. Mirosul de fân sau de iarbă tăiată. Mirosul de pământ, e ciudat că am asta, dar stăteam mult întinsă pe pământ și are un miros specific care îmi place de mor.
Ce moment drag de atunci ți-ar plăcea să îl retrăieșți azi, măcar pentru câteva clipe?
Orice moment în care lumea era mai simplă, mai conectată și mai bună. Știu că eram copil și viața ți se pare mai frumoasă în copilărie, dar uneori nu te înșeli. Înainte de televizor și de informație folosită eronat, cel puțin viața la sat era mai frumoasă. Oamenii erau mai ancorați în lucruri adevărate și mai puțin răi, mai puțin invidioși, mai puțin pierduți. Simțeam asta când eram mică. Că era ceva mai liniștit în jurul meu. Liniștea aia, dacă aș mai putea să o trăiesc…
Am întâlnit multe persoane care își aduc aminte un vis repetativ pe care l-au avut în copilărie/adolescență. Îmi aduc și eu aminte bine două. Tu ai avut vreunul pe care ți-l aminteșți și azi?
Aveam un coșmar repetitiv, dar n-o să vorbesc despre el. Nici acum nu m-am prins ce înseamnă.
Și în fiecare zi.. la ce visezi cel mai mult?
La liniștea aia de mai sus. Pe cuvânt. La ceva mai puțin haotic. E și o perioadă grea și e normal să se fi destabilizat omenirea, dar mi-ar placea mult să se regăsească.
Fii la curent cu activitatea actriței Mădălina Craiu pe Instagram și Facebook!
sursă foto: arhivă personală
