Iubirea este… Anamaria și Tudor Ionescu

Anamaria și Tudor Ionescu (solistul trupei Fly Project) formează cuplul meu preferat, asta dinainte să am ocazia să îi cunosc personal și să stau de vorbă cu ei. Îmi plăceau pentru că erau frumoși amândoi, iar acum îmi plac nu doar pentru că sunt frumoși, ci și pentru felul lor de a fi, pentru cum interacționează unul cu celălalt și pentru iubirea lor atipică, dar și pentru fetița minunată pe care o au.

Nu știam multe despre cum văd ei iubirea și viața de familie, așa că m-am gândit să îi întreb direct. Iată ce mi-au răspuns:

Tudor… de ce iubiți femeile?

Pentru că asta e natura. Omul trebuie să iubească ceva și, în funcție de sex, natura ne-a lăsat pe noi, oamenii de azi, homo sapiens, să iubim, în primul rând, sexul opus. Acum, fiecare este liber să aleagă ce vrea să iubească, dă-mi voie să nu mă bag, respect decizia fiecăruia. Nu este problema mea, nu mă deranjează cu nimic.

Ana… există iubiri fericite?

Sigur că există iubiri fericite. În fapt, dacă mă întrebi pe mine, iubirea înseamnă fericire, iar rostul nostru în viață este să iubim și să fim fericiți. Toți alergăm după lucrul ăsta.

După 14 ani de relație, vă mai amintiți care este prima amintire pe care o aveți împreună?

Tudor: Când ne-am sărutat pe bancheta din spate a unui Peugeot.

Ana: Când m-ai pupat tu cu forța, vrei să spui.

Tudor: Cu forța?! Jură-te că ție nu îți plăcea.

Ana: Dar spune și după ce moment a venit acest sărut. Tudor, cică, încheiase o relație și, pentru că pe pe fosta lui iubită o chema tot Ana (cu care suntem buni prieteni în prezent), dar o alinta Văcuță, în loc să îi răspundă ei la un mesaj, mi-a trimis mie: „Și mie mi-e dor de tine, văcuța mea. Abia aștept să ne vedem.”. Eram în stadiul de tatonări atunci, dar ne aflam împreună într-un oraș unde urma să susțină concert Fly Project. I-am răspuns atât: „cred că ai greșit destinatarul”.

Tudor: Am înlemnit. Am înțepenit. Cât de prost să fiu?! M-am dus la ea ud leaorcă de transpirație, am bătut la ușă și atât i-am spus: „Anaaa…”

Ana: Mi-a zis „stai că nu ai înțeles, de fapt mesajul era pentru Dan”. Cum adică, îi spui lui Dan „văcuța mea”? Pe bune? Mai bine tăceai.

Tudor: Asta e, nu știu să mint. Eu nu mint. Nu câștigi nimic dacă minți, ba dimpotrivă. Faptul că poți să ocolești un răspuns și să-l împachetezi frumos, asta e altceva, nu înseamnă că și minți.

Ana: Asta este prima mea amintire legată de Tudor, iar acel mini-sărut a venit după acest episod. Cu forța.

Tudor: Cum cu forța?

Ana: Eu știu că vrei să pari în fața oamenilor un macho-feroceo-mogocio, dar nu e așa.

Tudor: Oricum mi-a dispărut eticheta de bad boy de când s-a născut fata. De când mă duc la Gașca Zurli, nu mai poate să spună nimeni: ”Tudor ăla, bad boy-ul ăla”. Nebunul ăla de la Fly Project merge la Gașca Zurli. Gata, s-a dus toată speranța de bad boy!

Dar cel mai nebunesc lucru pe care l-ați făcut unul pentru celălalt… sau împreună?

Ana: Am fost la un pas de a face un lucru nebunesc, atunci când Tudor se afla în Rusia și a făcut o criză de apendicită.

Tudor: Da, e nebună! Să vă povestesc eu: am făcut apendicită în Rusia, dar nu am vrut să mă operez acolo și am semnat că nu rămân internat, iar Ana, panicată pentru că nu aveam avion în ziua aia spre România, căuta un private jet care să mă aducă din Moscova în țară. Mă sună și îmi spune: “Am găsit, costă 15.000 de euro.”. Bineînțeles că nu am lăsat-o să facă asta.

Ana: Chiar eram disperată. Știam că se poate agrava situația și o complicație poate fi fatală. Ăsta ar fi lucrul nebunesc pe care l-aș fi făcut pentru el, altceva nu îmi aduc aminte. Tu ce lucru nebunesc ai făcut, Tudor, pentru mine? (n.r: râde)

Tudor: Cine te-a pus pe tine să pui întrebări? (n.r: râde) Eu nu consider nimic nebunesc, dacă fac ceva, fac pentru că așa mi se pare mie normal. Aaa, de fapt am făcut, în noaptea aia când ți-am adus flori veștejite. De atunci nu îi mai cumpăr flori. Nu ți-au plăcut, nu ți-au plăcut… la revedere.

Ana: O dată în 14 ani de relație, eram chiar într-un moment critic al relației, Tudor mi-a cumpărat flori, dar pentru că era noapte și era întuneric, nu a văzut cum sunt florile, iar când a ajuns acasă am constatat amândoi că erau niște trandafiri veștejiți.

Având în vedere că trăim vremuri în care atunci când se strică ceva ne este mai ușor să înlocuim decât să încercăm să reparăm, cum se păstrează o familie în 2019?

Tudor: În mod natural.

Ana: Prin comunicare.

Tudor: Și prin comunicare; mi-ai zis tot, ți-am zis tot, fără ascunzișuri și fără falsitate. Noi pe principul ăsta suntem. Falsitatea este cea mai gravă problemă într-o relație. Cu cât ești mai fals, cu cât ții mai mult în tine, la un moment dat răbufnești și astfel se va termina relația mai repede.

Ana: Și cred că mai este important să fii dispus să faci anumite compromisuri. Oamenii sunt diferiți, așa că sunt anumite lucruri peste care trebuie să treci, trebuie să fii confortabil cu asta, să nu te frustrezi… că și asta este o problemă, sunt mulți oameni care se frustrează din cauza anumitor compromisuri pe care le fac. Și, bineînțeles, iubire, dacă nu iubești, nu poți să treci peste nimic.

Tudor: Eu când aud povești d-alea cu “eu nu fac compromisuri, eu nu am făcut niciodată un compromis”, ori ești un papagal, ori ești un copil și nu ai trecut prin viață sau nu ai înțeles exact ce înseamnă “compromis.”. Nu există și nu a existat un om de pe pământ să nu fi făcut un compromis. De la cei mai mici oameni și până la cei mai mari împărați.

Cât de mult vă implicați unul în cariera celuilalt?

Ana: Ne dăm cu părerea, însă nu ne băgăm în ceea ce știe să facă celălalt cel mai bine. Spunem cam ce gândim, cum vedem noi situația, dar atât. E o chestie de gusturi și, așa cum spuneam la începutul interviului, trebuie să respecți gusturile, dorințele și ceea ce au ceilalți de zis și de făcut.

Cum v-ați decis să vă faceți vlog?

Ana: Cei mai mulți prieteni spun despre noi că suntem un cuplu atipic, pentru că noi ne manifestăm iubirea prin contraziceri, ne înțepăm unul pe celălalt destul de mult, nu o să ne vezi vreodată cap în cap sau ținându-ne de mână, suntem, așa cum spuneam, atipici. Și ne-au întrebat prietenii de ce nu ne filmăm, ca să vadă lumea cum suntem noi cu adevărat (asta pentru că s-a întâmplat să fim acuzați că suntem falși, că trăim vieți separate). Am vrut să arătăm oamenilor că poți avea o relație de lungă durată și dacă ești mai nonconformist, și dacă nu vă spuneți în fiecare zi cuvinte de alint.

Tudor: Tu zici noconformism, eu nici măcar… mie mi se pare că așa este normal.

Ana: Da, pentru noi asta este normalitatea.

Tudor: Toate ideile de vlog vin din activitățile noastre de zi cu zi, reprezintă viața noastră, nu este nimic forțat sau regizat.

Tudor: Treaba asta cu alinturile – “iubi, iubi” – sunt o strategie psihologică, “ia să îi bag eu în subconștient, să îi reamintesc…”. Orice pleacă din ceva, dintr-o problemă. Vezi și conturile de Facebook și de Instagram la comun, cum ar fi Tudor și Ana Ionescu, asta pornește tot de la frustrări și frici, fiecare crezând că dacă este afișat numele la comun, nu mai există riscul de a înșela.

Cu toții avem o melodie a noastră, fie că este Can’t Help Falling in Love a lui Elvis Presley ori Crazy in Love a lui Beyonce. Care este melodia voastră?

(n.r.: foarte multe râsete)

Tudor: Doamne ferește si păzește!

Ana: “Raisa”. Da, ne-am cunoscut datorită piesei “Raisa”; când aud piesa asta îmi aduc aminte de copilăria mea “distrusă” de Tudor Ionescu. (n.r.: rade) Ah, și “Goodbye”.

Tudor: “Goodbye”, dar nu este melodia noastră, ci este o melodie pe care am compus-o pentru că ne despărțeam și voiam să o aduc înapoi.

Știu că sunteți două persoane optimiste și pline de viață, dar cu siguranță treceți și voi, ca noi ceilalți, prin momente mai puțin vesele. Cum treceți peste?

Ana: Cum spuneam, comunicarea și suținerea sunt primordiale într-o relație. Dacă nu susții ceea ce face celălalt și dacă nu îl ridici atunci când are cea mai mare nevoie, atunci este o problema.

Dacă ați fi două persoanje de desene animate, cine ați fi?

Tudor: Lolek și Bolek. Tom și Jerry.

Ana: Masha! Eu sunt Masha și tu ești ursul.

Tudor: Daa. Sunt niște desene animate foarte mișto, cred că sunt cele mai bune desene animate pe care le-am văzut în ultimii ani, sunt cumva duse în zona aia de clasic. Mă uit la ele cum mă uitam la Tom și Jerry.

Dacă s-ar face un film după viața voastră, care sunt actorii pe care i-ați pune în rolurile principale, să vă interpreteze pe voi?

Tudor: Mr. Wilson (Dennis, pericol public).

Ana: Daaa, Mr. Wilson, tu ești! Jur! Chipul și asemanarea lui.

Tudor: Tu spui asta, eu nu cred.

Ana: Ba da! Stă pe balcon și aude copiii care se joacă afară: “Ce țipă copiii ăia! Mă doare capul. Cât țipă copiii ăștia?”.

Tudor: Îți zic eu cine se potrivește cu mine – Morgan Freeman. Ar putea juca rolul vieții mele.

Ana: Nu m-am gândit niciodată. Cine ar putea să interpreteze rolul meu? Angelia Jolie. Mi se pare că semăn cu ea. (n.r.: râde)

Tudor: Ce ți se pare?

Ana: Am buzele ca ale Angelinei, nu ai observat până acum?

Tudor: Nu, nici nu am băgat de seamă. Chiar, ia uite, nu m-aș fi gândit.

Ana: Charlize Theron. Când lucram în televiziune, a venit un make-up artist din Londra și mi-a spus că am trăsăturile lui Charlize Theron. Nu mi s-a părut niciodată că aș semăna cu ea, dar așa mi s-a spus.

Ana, ce ai învățat de la Tudor de când îl ai alături?

Să înjur (n.r.: râde), o fac la volan, atunci când nu sunt cu Ilinca în mașină. Să fiu puțin mai diplomată. Sunt foarte multe lucruri și mi-am dat seama de asta acum, când am început proiectul EVENTlicious și Mihaela, colega mea, îmi spune că am aceleași replici ca ale lui Tudor. 

Tudor, ce te-a învățat Ana de când a apărut în viața ta?

Tudor: Nimic (n.r: râde). Nu am nicio idee.

Ana: Să te imbraci mai frumos.

Tudor: Da! Să mă îmbrac mai frumos. Să știi că am învîțat multe, dar astea pe un alt plan… personal. Sunt mult prea personale, nu știu să aleg unul care să și intereseze pe cineva. Dar sunt foarte multe, crede-mă.

Ana: Să îmi spui la ureche, că sunt foarte curioasă.

Ce vă place cel mai mult la viața de familie, la viața voastră de familie?

Ana: Cel mai mult îmi place că îmi dă mână liberă să o cresc pe Ilinca așa cum consider eu că este bine și nu îmi reproșează lucruri gen – de ce nu ai învățat-o pe Ilinca să facă aia sau aia. Am observat că acest aspect reprezintă o mare problemă în familie, apar foarte multe certuri, pentru că fiecare părinte vrea să își crească copilul într-un anumit fel.

Tudor: Eu cred că se ceartă total din alte motive și dau vina pe asta. Atâta timp cât văd că educația pe care o dă Ana fetiței este educația pe care aș da-o și eu, ba chiar mai mult decât aș face-o eu, de ce să am ceva de comentat?!

Tudor: Îmi place că este o viață de familie absolut normală (fiecare vede normalitatea în felul lui). Este așa cum mi-am imaginat eu viața de familie. Nu este nimic forțat, nu trebuie să mă schimb în vreun fel când ajung acasă, să fiu altcineva, să mă port altfel, să am grijă ce gândesc și cum mă exprim.  Spunem lucrurilor pe nume.

sursa foto: arhivă personală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *