Nu sunt multe persoanele care reușesc să îmi schimbe dispoziția prin prisma rețelelor de socializare. Contul de Instagram al Anei Novic este primul pe care îl deschid atunci când am o zi mai puțin bună și îmi doresc să mă încarc pozitiv. Mă uit peste fotografiile ei, chiar dacă le-am văzut în repetate rânduri, mă inspir de la ea și apoi pornesc într-o aventură cu ajutorul story-urilor. Ana își poartă urmăritorii peste tot, în cele mai frumoase locuri, dar chiar și atunci când este acasă împreună cu familia ei reușește să transmită voie bună și iubire. Am vrut să cunosc mai multe despre ea, așa că i-am adresat câteva întrebări.
VIAȚA LA ȚARĂ ȘI COPILĂRIE
Cum ridici priporul Ciulniţei, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleţ, case bătrâneşti şi sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moşiile boiereşti. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine ştie unde, la dreapta, spre valea Ialomiţei, la stânga, pe desişul pădurii de Aramă, iar în faţă pe cotiturile uliţelor strâmbe ale satului.
Toată curtea boierească trăieşte liniştită şi bogată, cu cârduri întregi de gâşte, de curci şi de claponi; cu bibilici ţiuitoare; cu căruţe dejugate; cu argaţii ce umblă a treabă de colo până colo — şi seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puţului, scârţâind neunsă între furci, ţine isonul berzelor de pe coşare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ţi iau auzul. Fără a fi risipă şi zarvă, curtea boierească pare populată şi bogată.”
Ei bine, dragă Ana, cum mai e viața la țară? Cum este viața ta la țară?
Ei bine, între timp s-au întâmplat foarte multe și viața la țară s-a schimbat foarte mult, atât viața noastră, cât și viața la țară în general. Și pentru că s-a schimbat atât de mult, am hotărât să o lăsăm acolo o perioadă și să ne întoarcem la oraș. Nu știm exact ce vom face, dar în momentul acesta noi nu mai locuim la țară.
Dar dacă ar fi să spun câteva gânduri despre partea bună și câteva despre partea mai puțin bună…. Partea bună, încep cu ea pentru că ne-a cucerit și am visat la tot ce se va întâmpla așa cum descoperisem noi satul, era că noi ne-am dus acolo pentru liniște, pentru aer curat, pentru o experiență în liniște și pace. Și a fost așa o perioadă de timp, până când, la aproximativ două luni după ce ne-am mutat, când ne bucuram de niște asfințituri rupte din povești și niște momente absolut divine, am avut parte de o petrecere bubuită de manele de dimineața până seara.
A fost groaznic. Am zis “hai, asta e doar o petrecere”, după care a doua zi, a treia zi, au continuat în același mod. Am spus “bine, hai să nu înnebunim, să nu dăm înapoi pentru asta, hai să mai încercăm”, deși intuiția noastră ne-a spus de atunci să plecăm de acolo pentru că nu este de stat. Ăla a fost primul moment când am decis să căutăm chirie. Pentru că nu reușeam să ne înțelegem cu vecinii din fața noastră și pentru că efectiv ne-au blocat, ne-au înghețat visul.
Pe lângă această parte negativă, am descoperit că oamenii de la țară sunt extrem de needucați și aruncă absolut totul pe jos, în iarbă, în apă, aspect care ne frământă și ne doare. Foarte multă lipsă de educație, de empatie și respect față de mediul înconjurător și față de oamenii din jur. Motive pentru care am decis că nici copiii noștrii nu pot sta în preajma copiilor din sat, pentru că vorbesc foarte urât și nu sunt o influență bună. Astfel, ne-am luat visul într-o valiză și ne-am propus să mai încercam cu altă ocazie. Momentan umblăm liberi pe alte ulițe din alte sate din țară, facem asta prin proiectul nostru “Aventurile familiei Cool”. Ne luăm partea de liniște și aer curat așa cum se poate acum.
Așa e viața la sat.. cel puțin viața în satul Ileana. Nu este deloc cum este descris mai sus. Oamenii beau foarte mult, țipă, se ceartă, se băt, ș.a.m.d.. Ar fi fost frumos să fie că în descriere. Așa a fost copilăria mea.
Ce găsești cel mai frumos la viața la țară?
Ideea de a îmi cultiva roadele și de a mânca legume și fructe rupte din copaci și din grădina proprie. Asta mi se pare partea cea mai frumoasă. Asta am făcut și noi, am cultivat în livadă roșii, castraveți și alte legume.
Nu pot să nu mă gândesc la vacanțele mele petrecute la bunici, într-un sat parcă uitat de lume, dar atât de populat când nepoții veneau de la oraș pentru a-și petrece vacanța de vară. Cum erau vacanțele tale petrecute la bunici?
Copilăria petrecută la țară este cea care m-a inspirat să mă mut. De la 3 luni până la 7 ani am copilărit la bunici, într-un sat extrem de liniștit, așa cum îmi imaginam că o să fie și satul Ileana. Am fost binecuvântată cu o copilărie autentică, pură, am trăit fară tv, fară dulciuri și fară jucării, dar am trăit foarte liber și foarte frumos. Mi-a prins tare bine și mă inspiră în fiecare zi în tot ce sunt și tot ce fac. De aceea am considerat că este foarte important că și copiii nostrii să aibă contactul acesta cu natura și naturalul, pentru că mi se pare cel mai bun element în copilărie.
Desigur, nu este la fel de ușor, pentru că pe vremea mea eu nu aveam nimic și era greu să crești un copil ca acum, când totul este în fața noastră, la îndemână. Căutăm să echilibrăm balanță și să le oferim copiilor noștrii atât cât au nevoie, nu atât cât credem noi că ar trebui. Credem că dacă avem posibilitatea să le oferim, e bine să le oferim, dar acest “oferim” se poate transforma într-o boală, într-un minus, pentru că noi practic am învățat să ne obținem singuri, nu doar să primim totul de-a gata. Și cred că este o lecție valoroasă. Prin urmare, încercăm să echilibrăm și să oferim cât este necesar.
Cum a fost copila Ana?
Am fost un copil foarte, foarte curios, dar foarte liniștit și un copil binecuvântat cu traiul la țară, cu bunicii. Îmi petreceam timpul în mijlocul naturii, pe câmp, la CAP…
Ce miros definitoriu îți amintești din copilărie?
Cred că cel mai intens este mirosul de fum de la sobă, când aprindea bunica soba. Și mirosul de pâine din cuptor.
MINTE-TRUP-SUFLET
Ana, te urmăresc cu drag pe Instagram și-mi dai mereu încredere. Ești soție, mamă, femeie de carieră și, nu în ultimul rând, TU – femeie. O femeie puternică, visătoare, caldă, naturală, frumoasă. Nu e ușor. Știu. Cât de copleșitor și cât de încântător este pentru tine?
Este minunat tot ce se întâmplă în viața mea, dar într-adevăr, când devine copleșitor, mă opresc și încep să mai dau la o parte. Este adevărat că uneori fac un pic mai mult decât ar fi cazul, chiar și în momentul ăsta. De exemplu, sunt într-o perioadă în care m-am simțit copleșită, am picat, m-am adunat și am decis că este momentul să mai tai. Și cam asta fac acum. Am replănuit traseul prin viață.
Dar nu am nicio problemă cu faptul că m-am dăruit până acum construcției de la țară, am fost supărată și dezamăgită că nu s-au legat lucrurile așa cum mi-am dorit, mai apoi am înțeles că fiecare bucățică din viața noastră chiar este o lecție din care avem de învățat si mai este foarte important să luăm partea bună din fiecare experiență și asta am făcut și eu.
Așa că astăzi sunt recunoscătoare pentru experiența de acolo și în același timp stau puțin pe tușă și fac mai puțin, doar atât cât este necesar, mai ales că este obositor să fac lucrurile așa, împreună cu Ilan, care este într-o perioadă foarte activă a copilăriei lui.
Ce îți lipsește acum? Ție… femeii Ana.
Chiar acum câteva zile i-am dat lui Robert un video, eram prin Centrul Vechi, cu Ilan în căruț, prin care i-am spus că îmi este dor să ieșim doar noi doi. Pur și simplu să stăm, să bem un pahar și să nu fie nevoie să ne uitam după niciun copil, să stăm în liniște și pace doar noi doi, pe o terasă undeva în Centrul Vechi, într-o zi însorită. Mi-e dor de partea asta. Uneori îmi este dor de partea în care efectiv nu avem altă grija în afară de cea de a ne relaxa la un pahar. Noi doi. În rest, să știi că nu mi-e dor de nimic altceva, pentru că le facem pe toate, câte puțin din fiecare, cât să nu simțim acest dor.
Înainte să ajungi a fi fata cu picioarele desculțe de pe uliță, ai fost fata care iubea rujurile în culori puternice și părul nuanțat în pasteluri. Când ai simțit chemarea către natural? Când ai simțit că îți dorești să te contopești cu naturalețea și cu natura?
Fata cu picioarele desculțe sunt încă din copilărie, nu e ceva nou pentru mine. Așa am umblat dintotdeauna. Nu mă văd altfel pentru că efectiv pentru mine este o mare conexiune cu pământul.
Nu m-am machiat niciodată zilnic, mă machiam pentru ședințe foto și când mergeam la evenimente. Switch-ul puternic s-a intamplat, insa, in perioada în care am fost însărcinată cu Ilan, dar asta și pentru că nici nu prea mai era cazul: nu mai ieșeam, am născut, a venit pandemia. Mi-am dat seama că pierd foarte mult timp încercând să mă machiez, că fața mea se încarcă și eu chiar mă iubesc așa cum sunt, naturală. Și tare bine mi-a făcut. A fost un singur gând care efectiv mi-a schimbat percepția și m-a ușurat, m-a liniștit și mi-am dat seama că nu are sens să mă agit cu machiajul când există acea frumusețe naturală a fiecăruia care face diferența. Dar cred că fiecare are parcursul propriu și e bine să fii așa cum simți, iar eu simt că așa naturală sunt cel mai bine și mi-e foarte bine așa.
Ai mărturisit că Ana femeia se iubește mult pe sine. Ești binecuvântată cu unul dintre cele mai frumoase sentimente – iubirea de sine. Multe dintre noi încă ducem lupte cu noi. A fost dintotdeauna așa sau când și cum s-a ajuns la iubirea de sine?
Da, a existat dintotdeauna iubirea asta de sine. Nu pot să explic de unde. Nu pot să zic că la mine în familie se practică iubirea de sine, însă a fost un sentiment pe care l-am avut dintotdeauna, m-am iubit foarte mult și am avut grijă de mine sufletește. Acum, faptul că mă expun fizic foarte mult și muncesc mult fizic, nu înseamnă că nu mă iubesc. Din contră, sunt lucruri care pe mine mă fac fericită și atunci le fac. Iubirea de sine aduce foarte multă schimbare în viață, în calitatea vieții. Așa suntem educați, să iubim copii, să iubim orice altceva în afara de noi, dar eu sunt de părere că este foarte important ca mai întâi să ne iubim pe noi și să avem încredere în noi, să ne iubim așa cum ne vedem.
Ce îți dorești ca micuții tăi să afle din timp din cele pe care tu ai fi vrut să le știi copilă/adolescentă fiind, dar nu a știu nimeni să te învețe?
Nimic. Îmi doresc că micuții noștrii să învețe propria lecție văzând la noi. Nu vreau nimic în plus. Nu putem compara, viețile noastre sunt complet diferite și atunci noi le-am insufla tot ce ni se pare nouă important. La noi în casă cel mai important este respectul față de oamenii din jur și față de mediul înconjurător, față de animale. Asta este o regulă extrem de importanta. Apoi îi încurajăm să aibă încredere în ei, să fie curajoși. Copiii noștri se vor inspira de la noi si noi suntem atenți ca ei să vadă versiunile noastre cele mai bune în fiecare zi.
La ce visezi cel mai mult?
Cel mai mult visez la o lume mai bună. La o lume mai empatică și mai atentă la tot ce este în jur. O lume mai curată. Cred că oamenii nu fac asta și cred că s-ar schimba multe dacă oamenii și-ar schimba puțin percepția și ar fi mai îngăduitori, mai buni și mai atenți. Visez la multe și legate de noi, de acasă, dar asta este dorința mea principală.
Dacă ar fi fost să trăiești într-o altă epocă, care ar fi fost aceea?
Chiar cred că am trăit într-o altă epocă. Cred într-o viață anterioară. Dar nu îmi doresc să fiu în altă parte decât aici (poate uneori îmi doresc să fiu în altă țară, recunosc, într-o țară mai civilizată). Cum sunt de părere că am fost în alte epoci, acum mă simt bine în epoca asta, care aduce și ea foarte mult bine, foarte mult nou, foarte multă dorință de a trai aici, acum.
În viață trebuie să ne îngrijim de trei aspecte importante: minte, trup și suflet. Cât timp aloci fiecăruia?
Nu aș putea să spun cât timp, însă atunci când simt nevoia să citesc, citesc, atunci când simt nevoia să mă opresc, mă opresc. Îmi ascult intuiția foarte mult și fac ce simt că trebuie să fac la momentul potrivit.
sursa foto: facebook ana novic
