Alexandra Ușurelu se numără printre puținii artiști a căror voce și muzică reflectă perfect infățișarea fizică a celui care o interpretează. Pentru că Alexandra este tânără, este frumoasă, blândă și pură; la fel și muzica pe care o cântă.
Pe 14 februarie, zi de sărbătoare pentru cei veșnic îndrăgostiți, tânăra artistă a lansat un nou album – o colecție de 15 cântece adunate sub numele dat chiar de cei care îi iubesc muzica și vocea – “Fata care chiar există”. Am profitat de acest prilej și i-am adresat Alexandrei mai multe întrebări despre muzică, visuri, amintiri din copilărie și relația minte-trup-suflet.
Ce început frumos de an pentru tine, Alexandra! Și automat și pentru noi, cei care ne-am îndrăgostit iremediabil de muzica ta. Îți mulțumim! Așteptăm cu nerăbdare albumul “Fata care chiar există“ (14 februarie).
Mulțumesc!
– MUZICĂ –
Muzica ta este diferită. Muzica ta este emoție, iubire, libertate și liniște. Cum se împacă ea cu ceea ce cere publicul larg, publicul de la radio, publicul de pe Instagram?
Muzica mea a întărit certitudinea că poți ajunge la publicul larg cu sonorități complet diferite de cele în trend. Chiar dacă nu este neapărat radioul sau Instagram-ul locul unde ea se ascultă cel mai bine, ci în sala de spectacol.
Hai să facem un citat de pus în cartea cu citate. Muzica este…
Muzica poate lumina orizonturi. Muzica este terapie. Muzica o poate aduce în viața ta pe fata care chiar există.
Muzica este terapie, ne ajută pe mulți dintre noi în fiecare zi. Tu ai urmat programul “Art-terapie prin Teatru și Artele spectacolului”. Ce îmi poți spune despre acest program? Sunt tare curioasă.
Reacțiile oamenilor prezenți la concertele mele mi-au dat imboldul de a cerceta mai mult artele spectacolului. Eu am urmat masterul realizat de UNATC în colaborare cu Universitatea din București cu scopul de a-mi îmbunătăți concertele, acestea fiind principalul meu mod de a-mi promova și duce mai departe muzica.
A fost ceva nesperat ca la finalul celor doi ani de master să pot realiza și proiectul ”Muzica, sentiment al apartenenței”, ce arată eficacitatea consilierii artistice în cazul copiilor vulnerabili, evidențiind dezvoltarea abilităților lor non-cognitive și câștigurile demersului de integrare în comunitate a acestora. A fost un master cu totul special, care mi-a deschis noi orizonturi și care aș fi vrut să nu se termine.
Îmi poți menționa 3 piese care te-au motivat de-a lungul timpului?
”True Colors” – în interpretarea Evei Cassidy
”Imagine” – John Lennon”
Dacă vrei” – Celelalte Cuvinte
Dar o piesă pe care ți-ai fi dorit să o scrii și să o interpretezi tu?
Eu cânt muzica pe care mi-am dorit și imaginat s-o cânt.
Dar mi-ar fi plăcut să pot scrie oricare dintre cele trei cântece enumerate mai devreme.
Spuneai că “lumea e mai frumoasă când se împarte în visuri și fapte”. Cât adevăr :) în afară de lansarea albumului, care este deja un vis devenit realitate, ce visuri mici sau ce vis măreț ai pentru anul care abia a început?
Visul meu a fost mereu acela de a mă întâlni cu oamenii în sala de spectacol și a le cânta. Atunci este totul viu și inimaginabil de frumos. Acolo răul nu are pe unde să intre. Trăiesc acest vis la fiecare concert și vreau să nu se termine vreodată.
În perioada următoare voi porni la drum cu noul album, pe care vreau să-l duc departe anul acesta, cel puțin la fel de departe cum a ajuns primul meu album, “La capătul lumii”, care se află acum în casele a zeci de mii de români.
– COPILĂRIE –
“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”. Așa își descria Ion Creangă copilăria. Cum a fost copilăria ta?
Am fost zurlie și cuminte, în același timp. Aventuroasă și cu temele făcute.
Am trăit într-o familie care mi-a oferit multă iubire, iar când părinții s-au despărțit și îi vedeam separat, am învățat să-i iubesc cu ochii închiși până la momentul în care eram din nou alături de ei. Cred că atunci am găsit în mine puterea de a iubi lumea fără să o văd sau cunosc dinainte, așa cum se întâmplă la concertele mele. Eu mai mult simt publicul decât îl văd. Nu este o diferență mare între mine – cea de acum – și cea copilă. Cei care sunt cu adevărat norocoși rămân tot timpul copii.
Care au fost desenele tale preferate?
Când eram mică, părinții mei aveau și un shop de închiriat casete video, iar eu iubeam să vizionez toate desenele animate de pe casete. Îmi plăceau, în mod special, Frumoasa din Pădurea Adormită și Micuța Sirenă, nu numai pentru povești, ci și pentru coloana sonoră extraordinară.
Care a fost jucăria ta preferată?
Aveam un urs panda, pe care îl adoram.
Ce mirosuri păstrezi vii din aromele copilăriei?
Mirosul de liliac. Pe dreapta, imediat cum ieșeam din casa de la Giurgiu, aveam în curte liliac. El a rămas ancora mea în lumea plină de iubire cu care eu și surioara mea eram înconjurate de familie atunci când eram ceva mai mici și ceilalți mai mari erau lângă noi (mă gândesc la bunica noastră, care s-a dus odată cu copilăria noastră).
– MINTE, TRUP ȘI SUFLET –
Mulți vor să șteargă 2020 din agendă, îl consideră un an mort, un an degeaba, un an mult prea trist ca să fie amintit. Îndrăznesc, totuși, să întreb: ce te-a bucurat în 2020?
Eu am căutat să mă întâlnesc cu publicul meu și să-i cânt și în pandemie. Cele aproape 600 de concerte susținute de-a lungul anilor mi-au fost un bun exercițiu în a găsi căi de a organiza și susține concerte. Datorită publicului adunat în jurul meu, am reușit să susțin un număr nesperat de concerte online, dar și cu public.
Când ai tras linie la final de an, ce concluzii ai notat?
2020 a fost un an câștigat pentru mine. În mod special, pentru că am reușit să înregistrez un nou album – ”Fata care chiar există”.
Ce nu ai făcut și îți dorești să faci?
O carte m-a făcut să mă imaginez dincolo de orizont. “Toate pânzele sus!”, scrisă de Radu Tudoran. De peste 18 ani, de când am citit-o, am lăsat loc în sufletul meu speranței că la capăt de lume lumea își recapătă sensul. De atunci, aleg să-mi împart lumea în realitate și fantezie, în fapte și poezie. Așa că am urmat o școală de navigație maritimă, pentru a fi mai aproape de visul meu de a ajunge în Țara de Foc, la capătul lumii.
În viață trebuie să ne îngrijim de 3 aspecte importante: minte, trup și suflet. Cât timp aloci fiecăruia și ce anume faci pentru a le hrăni?
Cânt. Acest exercițiu constant de dăruire mă păstrează conectată la lucrurile frumoase din viața mea.
Dacă într-o zi, mergând pe stradă, în mulțime L-ai vedea pe Dumnezeu, ce I-ai spune?
Mulțumesc!
sursa foto: gina buliga
Urmărește-o pe Alexandra Ușurelu pe: www.alexandrausurelu.ro, Facebook, Instagram și Youtube!
