Toate culturile si religile te conditioneaza sa ai o imagine negativa despre tine. Nimeni nu este iubit sau apreciat asa cum este. Ti se cere sa-ti demonstrezi valoarea: adu medalii de aur la sport, obtine succes, bani, putere, prestigiu, respectabilitate. Afirma-te! Valoarea ta trebuie confirmata.
Asa s-a creat un antagonism profund al omului fata de sine insusi, un sentiment puternic inradacinat ca “sunt inutil asa cum sunt eu, daca nu demonstrez contrariul”. Foarte putini oameni pot reusi intr-o lume atat de competitiva. Milioane de oameni sunt in competitie. Cati pot reusi? Cati pot deveni presedinti si prim-ministri? Intr-o tara de milioane de oameni, doar unul va deveni presedinte, dar in adancul lor, cu totii isi doresc pozitia lui. Milioane de omeni vor avea sentimentul ca nu merita acest statut. Cati oameni pot deveni mari pictori? Si totusi, oricine poate picta ceva. Cati oameni ajung mari poeti precum Shakespeare, Milton, Shelley sau Rabindranath Tagore? Si totusi, orice om are ceva poetic in fiinta sa launtrica; cu totii putem oferi putina poezie celor din jur. Insa atunci cand apare ambitia, ambitia in sine e antipoetica.
Ideea de succes te chinuie. Ideea de a reusi este cea mai mare calamitate din istoria umanitatii. Succesul inseamna ca trebuie sa fii in competitie, sa lupti. Cu scrupule sau fara scrupule, nu conteaza. Odata ce atingi succesul, totul e in regula. Succesul este esentialul. Chiar daca reusesti prin mijloace murdare, odata obtinut succesul, orice ai facut este automat acceptat.
Succesul schimba calitatea tuturor actiunilor. Succesul transforma mijloacele rele in mijloace bune. Asa ca ramane o singura intrebare: cum sa reusesti, cum sa ajungi in varf? Fireste, foarte putini oameni ajung acolo. Daca fiecare om incearca sa atinga Everestul, cati oameni au loc pe varful lui? Nu prea exista spatiu mult acolo; doar un om are loc sa stea in varf. Ceilalti, milioane de oameni care se chinuie sa il escaladeze, se vor considera niste ratati si vor cadea in disperare. Vor avea sentimente negative despre ei insisi.
Aceasta educatie este complet gresita. Este de-a dreptul otravitoare, aceasta asa-zisa educatie pe care ai primit-o. Scolile, liceele, universitatile te otravesc. Te aduc in pragul disperarii; acestea sunt locurile in care se fabrica iadul – dar in chip atat de frumos, incat nu realizezi ce ti se intampla. Intreaga planeta a devenit un iad din cauza educatiei nepotrivite. Orice educatie construita pe ambitie creeaza iadul pe pamant – iar pana acum a reusit foarte bine.
Cu totii suferim si ne simtim inferiori. Este o situatie cat se poate de ciudata. Nimeni nu este inferior sau superior, pentru ca fiecare individ este unic. Nu se pot face comparatii. Esti doar tu insuti si nu poti fi altcineva. Si nu este nevoie sa fii altcineva. Nu este nevoie sa devii faimos si nici sa fii un om de succes in ochii lumii. Toate acestea sunt prostii.
Ai nevoie doar sa fii creativ, iubitor, constient si meditativ. Daca te inspira poezia, scrie pentru tine, sot, sotie, copii, prieteni – si asta e tot. Canta-ti cantecul si, daca nu-l asculta nimeni, canta-l pentru tine si bucura-te de el! Canta copacilor, si ei te vor aplauda si aprecia. Vorbeste cu pasarile si animalele, si ele te vor intelege mult mai bine decat oamenii care au fost otraviti secole peste secole cu concepte de viata gresite.
Ambitiosii sunt oameni patologici. Ai o parere proasta despre tine pentru ca asa te-au facut ceilalti sa te simti. Asa ti-au facut parintii – asta este mostenirea ta. Asta ti-au facut profesorii. Politicienii au facut la fel, si atat de multi oameni fac asta, incat ai acceptat ideea ca nu esti bun de nimic, ca nu ai nicio valoare sau nu ai niciun sens intrinsec, ca nu ai nicio semnificatie a ta. Orice parinte ii spune copilului: “Arata-mi ca esti bun la ceva!”. A fi, a fi pur si simplu, nu este suficient. E nevoie sa faci ceva.
Abordarea mea e aceea ca fiinta este intrinsec valoroasa. Simplul fapt ca esti este un mare dar al existentei. Ce altceva ai mai putea cere? Faptul ca respiri in aceasta existenta minunata este dovada iubirii pe care ti-o poarta existenta, e dovada faptului ca existenta are nevoie de tine. Altfel, nu ai fi aici. Existi! Existenta ti-a dat viata. A existat o nevoie si tu ai fost creat ca sa o satisfaci. Existenta nu poate fi completa fara tine. Nu esti singurul caruia ma adresez. Mai spun asta copacilor, pasarilor, animalelor, pietricelelor de pe plaja. Un singur graunte de nisip daca ar lipsi, imensa plaja nu ar mai fi la fel. O singura floare daca ar lipsi, universul i-ar simti lipsa.
Trebuie sa inveti ca esti valoros asa cum esti. Nu te invat sa fii egoist, dimpotriva. Daca simti ca esti valoros asa cum esti, ii vei considera si pe ceilalti valorosi in aceslasi fel.
Accepta oamenii asa cum sunt; renunta la toti acesti “trebuie” – iti sunt dusmani. Oamenii cara in spinare o gramada de “trebuie”: “Fa asa si nu face altfel!”. Ai pe umeri atatia “trebuie” si “nu trebuie”, incat iti este imposibil sa dansezi. Povara e prea mare. Ti s-au impus atatea idealuri si obiective, idealuri de perfectiune, ca intotdeauna ai senzatia ca nu te ridici la inaltimea lor. Iar idealurile sunt absolut imposibil de atins. Nu le poti implini, nu ai nicio sansa. Asa ca intotdeauna vei simti ca nu esti la inaltimea lor.
Fragment din cartea “Meditatii pentru oamenii ocupati. Strategii antistres pentru cei care nu au timp sa mediteze” – OSHO
Sursa Foto: Pexels
