Prin ochii și inima lui AMULY

Nume: Hameed Amil

Data nasterii: 31 ianuarie

Ocupatie: interpret vocal, textier

Luni, ora 12:00, centrul Bucureștiului: cum se vede orașul prin ochii tăi?

Orașul îl văd aglomerat, plin de oameni care își urmează propriile drumuri. Un ritm alert, care, personal, mă împinge de la spate să îmi fac lucrurile.

În fiecare zi: Cum se simte iubirea în inima ta?

Iubirea este singurul sentiment care îmi oferă siguranță. Simt o căldură sufletească care mă face să înțeleg mai mult ceea ce contează cu adevărat.

Miercuri dimineață, la tine în apartament: Cum vede inima ta femeia care îți pregătește cafeaua?

O văd mai mult decât o femeie, este startul zilei, parcursul zilei, implicit finalul zilei. Este omul meu de bază.

Cum se vede femeia frumoasă prin ochii tăi?

Frumusețea femeii, pentru mine, nu constă în aspectul fizici, ci în sufletul ei. Un suflet pur este mai frumos decât 1000 de femei adunate.

Cum simte inima ta durerea?

Durerea face parte din viața mea încă de când eram un copil, deci pot spune că m-am acomodat simțind-o. Se simte urăt, urât tare, însă am învățat că muzica îmi este refugiul. Din acest motiv încă fac muzică și voi face toată viața.

Dar eșecul?

Eșecul, pot spune că mă mișcă mai mult decât durerea în sine, nefiind obișnuit cu el. Însă face parte din parcursul fiecăruia spre vârf. Urci ca să ai de unde să cobori și cobori ca să ai de unde să urci.

Sâmbătă, ora 11:00: Cum se vede Amuly prin inima lui?

Un băiat pur, care își ascunde traumele și zâmbește indiferent de greutăți.

Sâmbătă, 4 dimineață. Cum vezi Bucureștiul prin ochii tăi?

Bucureștiul la 4 dimineață este superb! Orașul gol este atât de frumos, de liniștitor și de inspirațional.

Ora de culcare: Ce gânduri îți trec prin minte?

Înainte de somn, mă gândesc la toți cei dragi și la ce am de făcut ziua următoare. Vorbesc cu Dumnezeu, după care adorm.

Ora 23:00. Beach, please!: Cum văd ochii tăi scena și publicul?

Scena și publicul, indiferent de numărul de persoane, mă fac să simt că sunt împlinit, că am reușit și de fiecare dată mi se confirmă că asta sunt făcut să fac. Muzică.

Backstage: Ce emoții simți?

Singura emoție pe care o simt este de nerăbdare. Aștept să intru pe scenă cât mai repede.

După ce tanjește inima ta?

Liniște, iubire, sănătate și muzică.

Dar ochii tăi, ce vor să vadă?

Zâmbete pe fețele celor dragi. Fani care sunt atinși de muzica mea, să citesc fericirea in ochii lor.

De ce ți-e dor?

De copilărie.

La ce visezi cel mai des?

La viitor și la ce mi-am propus pentru următorii 10 ani.

Urmărește-l pe AMULY pe Instagram si TikTok!