NUME: Katarina Dyer – OCUPAȚIE: cântăreață
LOCUL NAȘTERII: București – DATA NAȘTERII: 3 mai 1999
Cu ce gânduri ai adormit?
Am adormit cu gândul la nimic și cu YouTube-ul dat la maxim, că altfel nu adorm.
Ce ai visat?
Visele mele sunt destul de intense și uneori neplăcute, dar mai am și vise lucide ca aseară, când galopam în pădure cu Samba, calul meu din copilărie, cum făceam odată.
Sâmbătă, ora 20.00, pregătindu-te să ieși în oraș: Cum vede inima ta realitatea?
Inima mea vede și este plină de culoarea roz neon.
Duminică, 04.00 dimineața: Cum se vede orașul prin ochii tăi?
Intim, dar pustiu. Și dacă nu intim și pustiu, *probabil* nimic, pentru că dorm.
Ora de culcare: Ce gânduri îți trec prin minte?
Toate. Planuri, probleme, discuții… dar, mai important, mă gândesc la oamenii pe care mi-ar plăcea să-i văd a doua zi.
Luni, ora 12:00, Centrul Bucureștiului: Cum se văd oamenii prin ochii tăi?
Obosiți și agitați. Simt multă durere în jurul meu în ultima perioadă, în afară de parc, acolo este plin de viață și muzică. Dar cred că este doar efectul florilor de primăvară.
În fiecare zi: Cum se simte iubirea în inima ta?
Fluctuează. Uneori este o scânteie, uneori un foc la șemineu, care te face să te simți ca acasă. Iar câteodată se simte ca un dezastru natural care arde incontrolabil.
Cum simte inima ta durerea?
Ca o minciună. Cum sa doară așa tare? Cred că mintea mea vrea să fie rațională și îmi păcălește inima uneori. Poate este un mecanism de autoapărare.
Cum simte inima ta fericirea?
Ca niște artificii colorate și zgomotoase.
Moartea. Cum o simte/privește inima ta?
Uneori mi-e frica și uneori mi-e FOARTE frică.
Azi: Cine este Katarina și cum se vede în oglindă?
Sunt multe persoane, sunt cântăreață, songwriter, iubită, fiică, soră. Dar mie îmi place să cred că *I’m that bitch*. Niciodată nu cred că am putut să mă văd exact cum sunt, mi-am dat seama cine am fost când deja mă schimbasem. Mă tot schimb.
Cum văd ochii tăi scena și publicul?
Ca prima dragoste.
Ce-ți șoptește inima despre muzică?
O simt aproape. Am nevoie de muzică ca de aerul din plămâni. Este un instinct natural, un comportament automat. My lifeline, fără ea nu cred că aș putea trăi.
După ce tânjește inima ta?
Siguranță, autonomie, libertate fața de patriarhie. Libertate fațǎ de standardele și constrângerile societății care ne-au fost impuse ca “așa a fost mereu”.
Dar ochii tăi? Ce vor să vadă?
Un cer plin de stele.
De ce anume îți este dor?
De mama.
