Ca și tine, l-am cunoscut pe Samurai cu mulți ani în urmă, atunci când urechile mele au auzit pentru prima oară piesa “Lucy” (deci nu, nu eu sunt Lucy… dacă încă te întrebi asta ? ). A fost dragoste la prima audiție. Și de atunci l-am tot ascultat în căști pe drumul casă-birou, până când, într-o zi de vară, Cineva acolo Sus a dorit ca noi doi să ne întâlnim. Nu a trecut mult timp și am devenit suflete pereche.
Prin urmare, cred eu că aș putea scrie pagini întregi despre omul și artistul Samurai (eu cu proza, el cu versurile), dar consider că cel mai bine este atunci când povestește chiar el.
2020… Un an care ne-a dat realitatea peste cap. 2021. Un an care continuă să ne dea realitate peste cap. Cum a fost 2020 pentru tine? Ce ți-a luat și ce ți-a oferit?
Pentru mine a fost, per total, un an liniștit. Mi-a oferit cea mai de preț comoară, o bomboană de copil, iar de luat nu simt că mi-ar fi luat mare lucru. Având în vedere sarcina (ta), am stat liniștiți acasă și m-am simțit extraordinar.
Care ți-au fost sursele de inspirație în perioada de carantinare?
În perioada de izolare, la început, nu m-am simțit deloc inspirat. Toată lumea era confunza și numai la scris nu-mi era mintea. Apoi gândurile s-au așezat, am înțeles că e ceva trecător și că trebuie să mă adaptez și mi-am dat drumul și la scris. Am început cu o piesă care se numește “unde se termină norii”; refrenul spune că mereu o să găsim un soare unde se termină norii. Este o piesă despre speranță prin care încercam să încurajez oamenii să fie optimiști deși era o perioadă dubioasă.
Apoi am continuat șirul ăsta al ideilor și am scris vreo 7-8 piese pe care le-am împachetat sub forma unui EP intitulat “SOARE” . Un material foarte experimental pentru mine. Suna altfel, e construit altfel. Revenind la întrebare, m-a inspirat ce se întâmpla atunci în jurul nostru și, deși era ceva neplăcut, am încercat să-i dau un twist pozitiv și cred că mi-a ieșit.
E greu să faci muzică în pandemie și să câștigi bani din asta?
Startul a fost puțin mai dificil, dar odată ce te deschizi, primești inspirație din toate direcțiile și fix așa s-a întâmplat și în pandemie. Banii vin direct proporțional cu munca pe care o investești. Poți să o numești legea consecințelor, karma sau cum vrei tu, universul iți dă înapoi fix cât și ce investești. Mai departe depinde doar de tine; ai făcut bine sau te-ai luat după oamenii răi?
Deși te știu puternic și ambițios, ca oricare dintre noi, ai și tu periode mai puțin optimiste. Cum iți revii atunci când te descurajezi?
Știu deja că cel mai mare stres al meu este timpul, care zboară cu o viteză uluitoare și uneori simt că nu apuc să fac tot ce mi-am propus. El mă dărâmă de obicei. Pe măsură ce trec anii parcă devine din ce în ce mai greu să mă ridic așa că fac tot posibilul să nu mai cad. Dar pentru asta am nevoie de multă liniște, echilibru, uneori până la rangul de rutină. În același timp am nevoie de antrenament psihic, fizic , emoțional. E foarte complicat să rămâi neclintit. Necesită foarte multă muncă.
Cu toate astea, când se întâmplă, port acea conversație cu mine și îmi aduc aminte câte bune și frumoase am primit și încă primim. Realizez că trebuie să fiu de fapt recunoscător pentru tot și nicidecum nemulțumit. Că despre asta e vorba, despre nemulțumire, frustrări, incapabilitatea de fi recunoscător pentru ce ai. Cel puțin așa e în cazul meu , că vorba aia, mi-a dat Deumnezeu de toate. Tot ce vreau acum e să rămânem sănătoși și o să mă tot ridic de câte ori o să fie nevoie.
Mie mi-a intrat chestia asta în cap: că e puțin mai greu să reușești să ajungi la un nivel înalt dacă nu ești susținut de un grup bine văzut. Și e descurajator. E doar în capul meu?
Chiar zilele trecute îmi zicea cineva aceeași chestie. Sincer, nu auzisem asta cu grupu’. Clar are logică, dar depinde în primul rând ce fel de fire ești. Eu am fost mereu lup singuratic, așa că n-o să mă vezi niciodată să dau târcoale unei haite doar ca să iau și eu o gură din vânatul lor. Îmi caut singur prada, vânez singur și mă întorc la căldura bârlogului.
Pe de altă parte, e clar că dacă te anturezi cu mai mulți sus-puși automat promovându-te, în primul rând, ei te pot ridica mai sus, dar tot ei te pot și dărâma cu aceeași ușurință. Eu vreau să-mi dovedesc mie că pot realiza ce mi-am propus folosindu-mi în primul rând propiul cap (mintea).
Cum merge “Procesul creației”?
Am început cu avânt și entuziasm și am filmat 6 episoade în care am ilustrat cum am înregistrat 7 bucăți pentru album. Apoi s-a întâmplat niște coronavirus pe la studio (pe mine m-a ocolit) și am pus pe pauză. Timp în care eu am terminat și restul pieselor, dar nu le-am mai filmat. Acum adunăm idei pentru cele 10 clipuri pe care urmează să le filmam și odată ce ne apucăm de ele continui Procesul Creației cu episoade de la filmări.
Apare anul ăsta albumul?
Negreșit! Toamna aceasta!
Ești artist (scrii, compui, cânți, pictezi), ai terminat o Facultate de Arte și Ilustrație în Anglia și ești un mic-mare masterchef pentru apropiați. Dacă industria muzicală ar pica, tu te-ai reprofila rapid și ușor :)
Fără îndoială. Posibilitățile sunt nelimitate, trebuie doar să fii muncitor.
O întrebare care la începuturile mele în jurnalism nu lipsea din niciun interviu, iar acum mi se pare îndreptățit să fie pusă: cum te vezi peste 5 ani? :) Umblă vorba-n sat că visezi să te muti pe o uliță la margine de drum.
Peste 5 ani mă văd unde mi-am propus de la început să ajung. Mă văd împăcat, într-o curte dintr-un sat liniștit, tăvălindu-mă cu fii-mea prin iarbă. Te văd pe tine la laptop într-un colț, cu ochelarii pe nas, rânjind, iar singura noastră grija vă fi ce mai mâncam și astăzi că așa ne-am saturat de toate…
Ce îți lipsește ca să fii acolo unde vrei să fii?
Mai am de adunat public. Îmi doresc ca muzica mea să ajungă la urechile tuturor celor care ar putea simți ca mine. Faptul că niciodată nu am căutat succesul cum este perceput azi sau să “nimeresc” hituri m-a ținut cumva nișat, iar muzica mea s-a răspândit destul de lent. Cu toate astea, pe măsură ce află tot mai mulți oameni cred că ai parte de o creștere mai rapidă. Exponențială. 10 oameni arată muzica ta la alți 10 – ai 20 de ascultători, 100 de oameni arată la alți 100 – ai 200.
Ce compromis ai accepta să faci dacă ai știi că asta te-ar ajuta să primești succesul pe care îl meriți?
Nu știu, nu m-am gândit niciodată și nu vreau să o fac. Asta înseamnă să “îți vinzi sufletul” și nu vreau să am ecuația asta pusă la punct, dacă devine tentant?!
Ai simțit vreodată că te sabotezi singur? “Singura limită pe care o ai este cea creată de mintea ta”.
Mai tot timpul fac asta, din păcate. Partea bună e că niciodată nu o fac când scriu. Când scriu nu există limite.
Îți pasă de trandingul de pe Youtube? La cum arată primele 5 locuri..
Nu. Pentru că nu acolo este publicul meu “țintă”, copiii sunt cei care consumă cel mai mult internet. Asta înseamnă 13 – 17 ani (ba chiar și mai mici de 13). Ei stau cel mai mult conectați. Conform ststisticilor de pe canalul meu de Youtube, știi câți dintre subscriberii mei au 13-17 ani? 2%. Publicul meu este 90% format din oameni cu vârste cuprinse între 18 și 34 ani, iar noi, cei din categoria asta de vârstă, avem din ce în ce mai puțin timp de stat pe net.
“Există două feluri de mândrie, amândouă şi bune şi rele. “Mândria bună” reprezintă demnitatea noastră şi respectul faţă de noi înşine. “Mândria rea” este păcatul mortal al sentimentului de superioritate care duhneşte a dispreţ şi aroganţă.” [John C. Maxwell]. Ești mândru de tine?
Din păcate, nu pe cât ar trebui să fiu.
